Doi tineri din Iran, depistați de polițiștii de frontieră pe raza localității Halmeu

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut doi cetățeni din Iran care nu-și justificau prezența în zona de frontieră. Aceştia au fost preluaţi de Biroul pentru Imigrări Satu Mare.

La 24 noiembrie a.c., lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, împreună cu colegii de la STPF Satu Mare, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 15.20, polițiștii de frontieră au depistat, pe raza localității de frontieră Halmeu, doi cetățeni străini de origine afro-asiatică.

Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră și nu avea documente de identitate asupra lor, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit cei doi bărbați sunt cetățeni din Iran, cu vârste de 17 și 31 de ani.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care au ajuns în localitatea de frontieră, iar cei doi iranieni au fost preluaţi de reprezentanții Biroului pentru Imigrări Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 26, 2020. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.