171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii, sărbătorite la Satu Mare

În organizarea Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei municipiului Satu Mare și Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, la Satu Mare a fost organizată Ziua Culturii Naționale, în anul în care se împlinesc 171 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu.

La bustul poetului din fața Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, patronul spiritual al colegiului, a avut loc un moment festiv și s-au depus jerbe de flori. A luat cuvântul cu acest prilej, directorul colegiuli, prof. Natalia Boloș, care a vorbit despre semnificația acestei zile. Ca în fiecare an ziua de 15 ianuarie este sărbătorită de elevii și profesorii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” a spus directoarea Natalia Boloș, deoarece opera poetului național este mereu actuală.

Au rostit scurte cuvântări directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Robert Laszlo, inspectorul școlar general, prof. Anișoara Boitor și dr. Felician Pop. Trei elevi de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” au recitat din poeziile eminesciene.

Reprezentanți ai Prefecturii Satu Mare, Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei Satu Mare, apoi parlamentari, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, cenaclurile literare Cronograf” și ”Afirmarea”, și partidele politice au depus jerbe de flori. S-a depus o jerbă de flori și din partea Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național al județului Satu Mare. A luat cuvântul poetul George Vulturescu, prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, jurnalistul și poetul Ioan Anițaș, președintele cenaclului ”Afirmarea”. Cornel Burcea a recitat ”De ce nu-mi vii” de Mihai Eminescu. Au mai luat cuvântul dr. Ioan Nistor și Anca Glodeanu.

La Secția de Artă a Muzeului Județean Satu Mare a avut loc vernisajul expoziției artiștilor plastici Vasile Mic și Vasile Cioră. Cei prezenți au depus jerbe de flori la Monumentul Limbii Române.

Cu acest prilej CJCPCT în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, a publicat broșura ”Eminescu, semne în timp” în cadrul proiectului județean ”Identitate Națională în creația eminesciană”, 2021. Adrian Lupescu și George Negrea au oferit un moment muzical

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 16, 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.