Rugăciune pentru Satu Mare, a tuturor cultelor. Speranță și solidaritate în pandemie

Sentimentul de solidaritate și unitatea oamenilor, indiferent de etnie și confesiune au fost cele care în perioada pandemiei au mobilizat sute de sătmăreni să vină în sprijinul semenilor lor.

Pentru a încuraja acest sentiment de unitate și solidaritate, Primăria și Consiliul Local Satu Mare au organizat miercuri, 20 ianuarie, în sala mare a Casei Meșteșugarilor, evenimentul ”Rugăciune pentru Satu Mare”, la care participat reprezentanți ai tuturor cultelor din municipiu și consilieri locali.

”Să ne ajute Dumnezeu să aducem în fiecare an împreună oameni care fac parte din confesiuni diferite, partide diferite, dar sunt uniți de același crez comun, aceeași dorință de a face din comunitatea noastră o lume mai bună! Societatea multiculturală în care trăim aici în Satu Mare e cel mai de preț bun pe care îl avem”, a spus în deschiderea evenimentului primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Cu acest prilej, Primăria și Consiliul Local au dorit înființarea unui Grup de Rugăciune la nivelul municipiului Satu Mare, care își propune să reunească oficialități publice, precum și reprezentanți ai cultelor religioase din orașul nostru. Scopul acestui grup este de a se întâlni periodic pentru a organiza diverse evenimente comune și pentru a întări armonia între grupurile religioase.

”Îi mulțumesc doamnei consilier local Dohi Trepszker Lilla pentru această frumoasă inițiativă și îmi doresc ca astfel de evenimente să devină o tradiție în orașul nostru”, a subliniat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 20, 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.