Se împlinesc 200 de ani de la Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu, în 1821

La începutul acestui an se împlinesc 200 de ani de la izbucnirea Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, prin lansarea la 23 ianuarie/4 februarie 1821 a Proclamației de la Padeș, în care era demascată asuprirea la care era supus poporul și erau chemați toți la luptă. Proclamația era un apel înflăcărat la încetarea robiei și distrugerea răului ce domnea în Țara Românească. Evenimentul marchează intrarea Țărilor Române într-o nouă fază, cea fără domniile fanariote.

Proclamația exprimă ”dorința de a fi tot românul liber și egal, iar statul să se facă românesc”, spunea marele revoluționar Nicolae Bălcescu referindu-se la evenimentele de la 1821. Revoluția se înscrie alături de marile frământări ale lumii, luptele pentru independență a popoarelor, dreptul lor la un trai mai bun.

În calea progresului, în sud-estul Europei stătea Imperiul Otoman, care începuse un regim de cruntă exploatare a resurselor țării. Este suficient să amintim obiceiul vânzării funcțiilor, de la dregătorii Divanului până la ultimul funcționar. Marele vistiernic oferea pentru funcția sa 300.000 de piaștri și câștiga cu 200.000 mai mult, spătarul și aga pentru 200.000 de piaștri câștiga cel puțin dublu, ispravnicii la județe, dădeau 3000.000 de piaștri. Și domnia se cumpăra, și nu pe bani puțini.

În epoca aceea, unitatea fiscală era ludea, care cuprindea în medie 6 familii solidari la plată. Cele 18.000 de lude câte existau și care plăteau câte 600 de piaștri fiecare, se ajungea la suma de 10.800.000 de lei, care în cea mai mare parte lua drumul Constantinopolului. Țările Române aveau obligația de a satisface toate solicitările puterii suverane. Cele 12 zile de clacă apăsau greu asupra țărănimii, era convenită de multe ori în bani. Locuitorii orașelor erau tratați ca simpli birnici și aveau propriile revendicări.

Anul 1821 a însemnat în întreaga lume un an de lupte pentru independența popoarelor. Grecia a început lupta de independență care s-a încheiat cu succes în 1829. La 24 iunie, Simon Bolivar, prin victoria de la Carabobo a asigurat independența statului Venezuela față de Spania. La 28 iulie Peru ș-ai declarat independența față de Spania. La 16 septembrie Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua și Costa Rica au mers pe același drum al independenței. La 27 septembrie Mexicul și-a câștigat independența. Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu s-a încadrat în acest proces vast de lupte pentru independență.

Tudor Vladimirescu s-a născut pe la anul 1780, într-o familie de moșneni în satul gorjan Vladimiri, al cărui nume va deveni patronimic. Tudor a învățat grecește în casa boierului Glogoveanu, dar cunoștea și limba germană necesară în afacerile sale. A fost vătaf de plai la Cloșani și a cunoscut foarte bine viața epocii sale. A fost ofițer în armata rusă, a luptat dincolo de Dunăre. Era autodidact, și-a uimit apropiații cu cunoștințele sale militare. Participarea la războiul ruso-turc între anii 1806-1812 în fruntea unei cete de panduri, îi va aduce din partea rușilor Ordinul Sfântului Vladimir, clasa a III-a.

În Peninsula Balcanică societatea Eteria (Frăția) își luase inițiativa unei acțiuni anti turcești și care ținea cont de sprijinul militar al Rusiei. Înființată în 1814 la Odessa, de trei negustori greci, propunea unirea tuturor balcanicilor împotriva turcilor, sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domnitor Constantin Ipsilanti. El era gata să înceapă acțiunile antiotomane la sudul Dunării la care a fost invitat să se alăture și Tudor Vladimirescu și căpetenia sârbilor, Miloș Obrenovici.

Tudor a încheiat un acord cu Eteria, cu căpitanii Iordache și Farmache, ”cu scopul de a se elibera de jugul apăsător al boierilor”. A încheiat apoi o înțelegere cu trei dintre membrii Comitetului de Oblăduire, însărcinat cu guvernarea provizorie, până la alegerea noului domnitor. Fostul domnitor Alexandru Șuțu a avut parte de o moarte suspectă. Tudor își asuma răspunderea unei acțiuni militare. În acest sens a adresat locuitorilor Țării Românești Proclamația de la Padeș. Printr-un act trimis Porții el spunea că ”ridicarea noastră nu este pentru altceva… decât numai asupra boierilor, care ne-au mâncat dreptățile noastre”.

În februarie au fost emise ”Cererile norodului românesc” care cuprindeau principiile de bază ale unei noi ordini sociale. Documentul recunoaște suveranitatea poporului, singurul în măsură să acorde puterea și să impună legea. Se cerea desființarea privilegiilor boierimii, obligația domnitorului de a respecta voința tuturor celor pe care-i conduce, accesul la dregătorii pe merit nu pe bani, reforma justiției, administrației, instituirea unei armate permanente, stabilirea unui impozit fix plătit în patru rate, desființarea vămilor interne. Se cerea îndepărtarea din scaunele arhierești a grecilor, împroprietărirea țăranilor, desființarea definitivă a clăcii.

Rusia a dezavuat în cele din urmă mișcarea. Tudor Vladimirescu se îndrepta spre București. La 16 martie a ajuns în preajma Bucureștiului și a adresat din Bolintin o proclamație locuitorilor orașului, urmată de o nouă proclamație, datată 20 martie de la Cotroceni. La 28 martie trupele lui Alexandru Ipsilanti s-au oprit la marginea Capitalei, în Colentina. Tudor s-a opus intrării în București a armatelor eteriste. A avut o întâlnire cu conducătorul Eteriei, ocazie cu care i-a atras atenția lui Alexandru Ipsilanti că fără ajutorul Rusiei nu va avea niciun succes. Dacă dorește să o facă, să treacă Dunărea. Printr-un acord județele din nord au trecut sub autoritatea lui Alexandru Ipsilanti iar cele din sud sub cea a lui Tudor, cu cartierele generale la Târgoviște și Cotroceni.

La apropierea otomanilor de București, Tudor a părăsit Capitala. La 15 mai el a anunțat hotărârea de a se uni ”cu ceilalți frați creștini” pentru ”descărcarea puștilor în carne de turc”. Conducătorul Eteriei a hotărât îndepărtarea lui Tudor. La 21 mai 1821, mai mulți eteriști, în frunte cu Iordache Olimpiotul, au pătruns în tabăra lui Tudor și l-au arestat. În noaptea de 26/27 mai la marginea Târgoviștei, Tudor a fost ucis. Rămasă fără conducător, oastea s-a destrămat, nu înainte de a-și demonstra capacitatea în luptele de la Drăgășani. Eteriștii la rândul lor, au fost înfrânți la mănăstirea Secu.

Unul din obiectivele propuse de revoluție a fost atins. Problema românească a devenit subiect de discuție între Marile Puteri. Poarta a fost nevoită să numească primii domni pământeni: Ioniță Sandu Sturdza în Moldova și Grigore Dimitrie Ghica în Țara Românească. Aceștia au și sosit în Principate, în toamna anului 1822.

Nicolae Bălcescu spunea despre evenimentele de la 1821 următoarele: ”Revoluția de la 1821 a strigat dreptate și a vrut ca tot românul să fie liber și egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluție democratică”.

Prof. Carol C. KOKA

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 23, 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.