Povești medievale. Biserica Romano-Catolică din orașul Ardud: O scurtă relatare istorică

Ardudul, localitatea situată la 14 kilometri sud de Satu Mare, până la prima treime a secolului al XIV-lea, era centrul administrației regale care s-a format în zona munților Bükk și împrejurimi. Aparținând de județul Satu Mare, Ardudul, mai târziu, la sfârșitul secolului al XIV-lea, a ajuns din administrația regală în proprietatea urmașilor familiei Drágfi. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, la dispariția acestei familii, a fost așezarea ei centrală. Ardudul avea și un rol important referitor la organizarea bisericească, cel puțin în perioada timpurie. Este evident că de la 1215, de administrația de aici aparținea și o episcopie având centrul la Ardud, ceea ce înseamnă și că, de la începutul secolului al XIII-lea, era de neconceput ca așezarea să nu dețină și o biserică.

Deja la 1391, și la vremea divizării din 1424, era amintită biserica închinată Fecioarei Maria. După o cronică de la jumătatea secolului al XVI-lea, ce imortaliza evenimentele legate de familia Drágfi: ”Bartolomeu Drágfi în anul 1483 a terminat Sfânta Biserică din Ardud, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”. Ioan, fiul lui Bartolomeu, în testamentul său de la 1524, lasă bisericii și capelei sale 200 de forinți, două familii de albine, doi ari de teren, 20 de vite și o vie, ca din veniturile obținute să întrețină doi preoți și opt capelani.

În anii 1720-1730, Károlyi Sándor a făcut mici modificări la clădirea medievală, apoi după un cutremur, pe la 1860, Károlyi Lajos a reconstruit-o în stil neogotic, aspect care se poate vedea și azi. Referitor la imaginea ei din Evul Mediu, există un desen de la 1864 realizat după inscripția ce amintește de Cetate și biserica comunității, aproape în același an, după însemnările ulterioare instaurării stilului neogotic, ale lui Henszlmann Imre și Flóris Romér. S-a alăturat Ferenc Schulz cu câteva schițe despre biserică. În afară de pietrele cioplite mai recent descoperite, practic nu există informații.

Informațiile referitor la aspectul medieval al bisericii romano-catolice, mai mult sau mai puțin sigure 

Conform Episcopiei, se poate presupune deja din secolul al XIII-lea aspectul bisericii din Ardud, avem acces la informații mai mult sau mai puțin sigure. Henszlmann și Romér consemnau că din pietrele rămase de la biserica din perioada medievală, sunt și care păstrau un aspect vechi, printre ele una ”în stil roman, cu reprezentarea unui conducător, care cândva a servit ca obiect protector”. Nu știm dacă biserica mai veche a fost înlocuită abia la sfârșitul Evului Mediu, într-o oarecare măsură, cu una mai nouă, nici dacă deja înainte a suferit modificări.

În mare parte, informațiile referitoare la biserică, toate indică o construcție aparținând stilului gotic târziu. Reprezentarea Cetății, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, din desenul în tuș de la 1864, acum dispărut, face și mai bine trimitere la biserica medievală. Mai există încă o schiță, în stare brută, realizată de Ferenc Schulz în același an, după pictura murală. În afară de unele mici diferențe, potrivit acelorași imagini, este clar că Cetatea era în stil baroc, după reprezentările schematice ale construcției, care au fost făcute de o persoană mai puțin pricepută. Practic, desenele nu prezintă detalii despre partea nordică a bisericii, ci doar dimensiuni aproximative. Mai mult, nu sunt întotdeauna clare legăturile unor părți din construcție cu altele. Din mijlocul construcției dintr-un singur corp, apare spre latura de nord o anexă ce se sprijină pe trei sau patru contraforți. De aici spre est se poate vedea, ca un capăt de clădire, sanctuarul în formă de poligon, ale cărui colțuri, pe desenul în tuș, seamănă cu celelalte, nedivizat, cum este sprijinit de contrafort, până la acoperiș.

Părții vestice a bisericii i se alătură dinspre nord sau vest un spațiu mic, pătrat, cu acoperiș ca de cort. Deschiderile clădirii arată formele de după Evul Mediu, doar fereastra rotundă a anexei din partea de nord poate data din acea perioadă. În spatele sanctuarului, cu siguranță era o clopotniță din lemn, totul fiind înconjurat de un gard. Bazându-ne pe desene, este greu de stabilit cum erau legate între ele nava și sanctuarul clădirii. Nu este exclus nici să fi fost vorba de o clădire cu mai multe nave. Pare sigur că de cea mai mare parte a zidului nordic al navei, era atașată o anexă, orientată spre est, de aceeași înălțime. Pe baza surselor din perioada barocă, această anexă poate fi identificată cu capela în care erau înmormântați membrii familiei Drágfi. Această capelă, ce avea aceeași deschidere cu sacristia, și nu a fost reprezentată în desene, a fost modificată de Károlyi Sándor pentru șvabii catolici, astfel ca din biserica proaspăt ajunsă în mâinile reformaților, partea ei de nord să poată fi folosită de noii veniți.

Biserica de altădată, patru altare și obiecte cu decorațiuni specifice stilului gotic

Cu toate acestea, din însemnările lui Henszlmann și Romér, găsim informații relativ puține despre biserica medievală. Ei consideră că biserica de altădată era o construcție impunătoare, cercetând și pietrele de construcție rămase. Trebuie că era o realizare de prim rang. În biserică (aparținând de Cetate), cât și în grădina Cetății, erau obiecte realizate din gresie și din calcar, (Henszlmann vorbește și despre porfir). Romér amintește de cercevele, bolți, intrări, obiecte cu decorațiuni specific gotice. Tot el a desenat profilul unei console renascentiste, subliniind că în relieful ei se mai pot vedea contururile. Este de părere că, baza construcției noii biserici, adică bordurile contraforților, le imită pe cele vechi, cele două nave laterale sunt noi, dar nava principală este cea originală. El a făcut probabil însemnări despre vechea biserică, cu patru altare. A adăugat cu puțină ironie, că noua construcție din cărămidă nu va rezista așa de mult, ca și cea construită din piatră, în Evul Mediu. 

În prezent, de la construcția medievală cunoaștem un singur element rămas: o piatră de construcție, care a fost depistată probabil în 2004, la înlocuirea gresiei din sacristie. Este o placă orizontală îngustă, aproape sigur marnă din zona Budapestei, cu dimensiunile 48,5 x 104 centimetri. Pe partea frontală este un decor în relief, în forma unui scut renascentist. Se poate vedea reprezentarea stemei neamului Gutkeled, iar împrejurul scutului este reprezentat simbolul Ordinului Dragonului din care făcea parte și familia Drágfi.

Biserica Romano-Catolică din Ardud, o istorie și un trecut tumultuos 

La ordinul voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Drágfi, în 1481 s-a început construirea Bisericii. Drágfi plănuia ca aici să-i fie și locul de veci. În 1482 Biserica a fost dată în folosință, iar în 1484 a fost finalizată împreună cu Cetatea.

Potrivit unei însemnări anonime, ”În anul 1492: Bartolomeu Drágfi, voievodul Transilvaniei, pe timpul domniei marelui rege Matei Corvin, a terminat Sfânta Biserică din Ardudul Mare cu hramul Adormirii Maicii Domnului, spre lauda lui Dumnezeu și în cinstea Fecioarei Maria”.

Arheologii Dr. Henszlman și Flóris Romér, având încuviințarea episcopului de Satu Mare, Haas Mihály, au aflat despre vechimea datând din Evul Mediu a Episcopiei de Satu Mare. Apoi, ei scriau în ediția din 1863 a Comunicatelor Arheologice, volumul al treilea, că în zidurile bisericii ardudene în stil gotic, s-au găsit pietre cioplite. Potrivit lor, acest fapt permite concluzia că, la vremea construirii bisericii ardudene, ori s-a reconstruit o biserică deja existentă în acel loc, ori s-au folosit pietrele de la aceasta.

În 1545, pe timpul lui Gáspár Drágfi, protestanții au ocupat biserica, și acolo au ținut cele două sinoade protestante.

În 1561, Ioan Sigismund a distrus biserica.

În 1565, Lázár Schwendi și Andrei Báthory au asediat Cetatea. Doi soldați germani au intrat în biserică și au vrut să jefuiască cripta. Exact atunci, generalul Schwendi a intrat în biserică, și de furie l-a ucis pe unul din acei soldați, iar pe celălalt l-a rănit.

În 1708, Sándor Károlyi, catolic, a primit Ardudul de la Francisc Rákóczi al II-lea. Nu a luat înapoi biserica de la reformați, nici după stabilirea șvabilor la Ardud. După cum spunea în ”Providentia Dei” (o scriere cu caracter de testament), până ce comisia religioasă nu ia o decizie în această chestiune, reformații vor folosi biserica, în timp ce romano-catolicii vor folosi capela construită la peretele exterior al bisericii între anii 1720-1721, sfințită de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Sándor Károlyi cere urmașilor săi și vicarilor, ca, potrivit acordului său cu reformații, chestiunile religioase stau sub ordinul regelui și a hotărârii sale definitive, biserica e a reformaților, ”să nu rupă acordul cu forța, să nu-i facă dușmani, chiar dacă sunt opuși ca religie, ci să trăiască în bună pace ca fii vecini ai Tatălui. Rugați-vă Domnului pentru ei, și atrageți-i pe unii spre ceilalți cu bunul exemplu”.

Retrocedarea bisericii s-a întâmplat în anul 1763. Groful Antal Károlyi s-a oprit cu trăsura în fața parohiei reformate și și-a trimis slujitorul după cheia bisericii. Însă clericul nu a predat cheia, ci a spus: ”Acolo e în cui, ia-o dumneata!”. Astfel, slujitorul a luat cheia și i-a dus-o stăpânului său, și începând de atunci, reformații nu au mai folosit niciodată biserica. Și-au ținut slujbele într-o curte, și au aruncat cu pietre în catolici.

La 5 august 1763, reformații s-au adresat regelui pentru a le apăra drepturile. La 1768 din nou îi cer Mariei Terezia să le dea înapoi biserica ce le-a fost luată în 1763, sau, pe timpul domniei ei, să le construiască o biserică din materiale asemănătoare. Se mai plângeau că, pentru a le fi analizată cererea, s-a constituit deja o autoritate de catolici, care întârzia cu analizarea plângerii lor. Mai declarau că, ei au mai construit un nivel al bisericii, dar pe care parohul romano-catolic l-a ocupat la ordinul episcopului de Eger, și cereau pedepsirea acestuia. În continuare, la 5 octombrie 1768 au raportat Consiliului zonal care era preocupat cu problema că iobagii reformați din Ardud s-au mutat la Ghirișa și Dobra. În același an, la 18 octombrie, groful Esterházy Károly exprima bucuria episcopului de Eger în comitatul Sătmarului, că religia reformată nu mai exista la Ardud.

Destinul bisericii este arătat de inscripția care era pe peretele corului, ”Studiile protocoalelor canonice”: ”Ut Dragfyus Princeps has Ecclesias totus erexit et Divae Virgini exstruxit anno 1481, arcemque sibi et posteris e regione altera successive incoepit, posuit et finivit anno 1484, ita Joannes Sigismundus Rex exussit, et ex furia sua evertit anno 1561. Auctore Wolfgango Betlehen, expost vero Alexander Comes Károlyi restauravit anno 1736, tandem a calvinista fuerat anno 1763, hanc Comes Antonius Károlyi e fissuris renovari destinavit anno 1777.” (”Historia  Domus”). (”Și principele Drágfi a ridicat în întregime Biserica Fericitei Fecioare, în anul 1481, cetatea a început-o și pentru posteritate a terminat-o în anul 1484. Regele Ioan Sigismund a ars-o și de furia sa a dărâmat-o la 1561. După Wolfgango Betlehen, în orice caz, contele Alexandru Károlyi a restaurat-o în anul 1736, apoi reformații au furat-o în anul 1763, și contele Antal Károlyi i-a reparat fisurile până în anul 1777”). (Historia Domus).

Din cauza numărului crescut al credincioșilor, au fost sparți pereții bisericii și ai capelei, apoi biserica a fost renovată. Potrivit ”Studiilor protocoalelor canonice” din 1777 acest fapt s-a împlinit. Din aceeași sursă, biserica nu avea turn, iar clopotele atârnau în clopotniță. Din protocolul dn 1812, biserica avea patru altare, cor, orgă și amvon. Cele trei clopote nu erau sfințite. Episcopul sătmărean Klobusiczky Péter le-a sfințit, cu ocazia vizitei sale.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, biserica și casa parohială au avut din nou nevoie de renovare. În primăvara anului 1859, proaspăt numit în funcția de episcop de Satu Mare, Haas Mihály, aflându-se în vizită la Ardud și văzând dezordinea existentă, a numit un preot nou în locul parohului de atunci, Kalós János, pe parohul de Szakasz, Irsik Ferenc. Totodată, acestuia i-a încredințat misiunea de a pune în bună rânduială biserica și casa parohială. Din generozitatea lui Károlyi Alajos, stăpânul de atunci al domeniului Ardud, în partea sudică a bisericii s-a construit o aripă asemănătoare cu nava laterală. Au dărâmat o parte din vechile ziduri ale bisericii, ceea ce a fost necesar, ca să-și poată atinge obiectivul. Cum biserica nu avea turnuri, au construit un turn nou pe baza planurilor lui Ybl Miklós. Acesta era pătrat, diferit de cel original, în formă de hexagon, asemănător cu turnul bisericii din Beltiug. Asemenea, și organizarea bisericii a fost una nouă: a primit altar nou și o imagine nouă a altarului, amvon, baptisteriu, orgă, clopote noi, bănci, și un ceas în turn. Mai târziu, biserica a fost renovată de mai multe ori.

În timpul Primului Război Mondial, clopotele au fost luate, de aceea în 1923, din donațiile credincioșilor au fost turnate la Arad două clopote noi. Clopotul cel mare a rămas până în ziua de azi, purtând următoarea inscripție: ”Clopotul MASA a fost turnat în cinstea Sfintei Fecioare Maria, în anul 1798. Ardud, oraș de câmpie”. În timpul celor două Războaie Mondiale s-a degradat puternic, mai ales în cel de-al Doilea Război Mondial, când la început era pază în turn, apoi trupele SS ce s-au retras din Ardud au tras dinspre Cetate în turn cu patru ghiulele de tun. După Război s-a reparat ce s-a putut, cât au permis posibilitățile materiale ale comunității de credincioși. Renovarea completă a fost începută în 1968 și s-a încheiat la 1982, la aniversarea a 500 de ani de existență a bisericii. Biserica a primit atunci imaginea pe care o are în prezent, cofrul și lambriurile schițate și realizate de un meșter din Ardud, pereții zugrăviți simplu, iluminatul.

În biserică sunt trei altare. Altarul principal este în sanctuar, iar în fiecare din navele laterale se află câte un altar secundar. Fiecare din ele este într-adevăr valoros. Imaginea altarului principal a fost comandată în 1808 de văduva contelui Károlyi József, de la pictorul Schwarz József. Despre el, Dicționarul maghiar de artă scrie: ”Schwarz József era profesor de desen la Pesta, între anii 1798-1822. Dintre picturile sale în ulei, este demnă de amintit ”Luarea lui Iisus de pe Cruce”, pictată la 1811, aflată în biserica din Krisztinaváros, Budapesta, Imaginea principală a altarului bisericii din Ardud este lucrarea ”Adormirea Maicii Domnului”, restaurată în 1995 de artistul plastic orădean Jakobovits Miklós. Despre pictură, el scria următoarele: „Chiar dacă pictura altarului din Ardud datează de la 1808, spiritual se leagă de barocul târziu, în special de spiritul barocului austriac, în tradiția picturilor dinamice, pline de viață, din timpul împărătesei Maria Terezia. Din moment ce artiștii austrieci cunoșteau bine capodoperele artei nord-italiene și spaniole, această artă a traversat Viena, până în operele lui Schwarz József”.

Pictura lui Schwarz József a altarului principal din biserica romano-catolică din Ardud, ”Adormirea Maicii Domnului” ajunge din urmă și depășește nivelul artistic al celei din Krisztinaváros. Este totodată și una din operele importante ale picturii bisericești în stil baroc târziu, din Partium și Transilvania.

Pictura altarelor secundare poate fi de pe la anii 1780, în stil baroc târziu, realizarea unui autor necunoscut, posibil austriac, În pictură apar Fecioara Maria, Pruncul Iisus, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Iosif și Zaharia. Și această operă a fost restaurată de artistul plastic Jakobovics Miklós în 1984. Pictura păstrează urma muncii mâinilor lui. Contururile abia se mai vedeau, el le-a reînnoit, a redat operelor culorile de demult.

Ardud – Vii este filie a parohiei ardudene, acolo unde contele Sándor Károyi a construit la 1725 capela închinată Sfântului episcop martir Dónát. Sándor Károlyi scria astfel, la sfințirea capelei: ”Din mila lui Dumnezeu, în ziua Sfântului Dónát, cu mare solemnitate și devoțiune către Domnul, am sfințit-o, cu un număr mare de nobili și cu mare reuniune de clerici de aici până la Tisa, cu procesiune de aproape 1000 de credincioși romano-catolici, și i-am reconciliat”. Sfântul Dónát este protectorul viticultorilor și al culturii viței-de-vie, lui i se rugau mai ales pentru a fi protejați de grindină și fulgere. În ziua de 7 august este sărbătorit hramul capelei, cu participarea credincioșilor din Ardud și Ardud – Vii. Filia îmbătrânește încet, în prezent numărul credincioșilor nu este mai mare de 50.

Personalități născute la Ardud

În încheiere, în câteva rânduri, dorim să-i amintim pe acei oameni care au avut realizări mari în domeniul în care au activat, și s-au născut aici la Ardud: 

În primul rând, pe cel care aproape că a ajuns papă, Bakócz Tamás, episcop de Esztergom, primat și patriarh de Constantinopol. S-a născut la Ardud în 1422, ca iobag, și a murit la Esztergom la 15 iunie 1521. La 20 de ani după moartea sa, la Ardud a avut loc nu doar primul sinod protestant, ci și primul sinod maghiar protestant, unde a fost înfățișată credința lui Luther.

Pentru comunitate este mai puțin cunoscut pictorul Erdődi Lukács. Despre el, se scria că este ”Pictorul principelui Transilvaniei, Báthory András. Posibil de origine din Ardud. Fiii săi István, Miklós și Tamás erau și ei pictori la curtea lui Báthory. A activat înainte de 1569”.

Și soția lui Petőfi Sándor, Szendrei Júlia, este originară din Ardud. Aici a trăit și prietenul lui Petőfi Sándor, Lauka Gusztáv, scriitor, poet, umorist, ai cărui părinți au locuit pe strada Borsó la numărul 8. Aici l-au găzduit pe Petőfi Sándor aflat în vizită de câteva ori. Prin 1838, Lauka Gusztáv a lucrat aici ca administrator și funcționar al conducătorului domeniului.

Tot aici îl amintim pe poetul și publicistul Bartók Lajos. S-a născut la Ardud în 1851 și a murit la Budapesta în 1902. Din 1896 a lucrat la revista ”Cometa”, este creatorul operei ”Istók nebunul” (1878), la care a lucrat până la moartea sa.

Studiul de față a fost realizat la cererea Muzeului Județean Satu Mare și a Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare, fiind o parte a programului ”Circuitul bisericilor medievale sătmărene”. Scopul studiului, început în luna februarie 2011, a fost localizarea și izolarea construcțiillor, detaliilor artistice latente ale bisericilor (picturi, inscripții, elemente de construcție, ale zidurilor).

Mulțumim preotului Parohiei Romano-Catolice din Ardud, Harsányi László pentru sprijin.

Traducerile din limba maghiară au fost realizate de Elena Ioana Koka. Foto: Ardud Oraș Turistic Medieval

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 11, 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.