Vezi ce tipuri de bărbați evită să se angajeze în relații serioase

Mulţi dintre bărbaţi au probleme ce vizează angajamentul în relaţia de cuplu, dar sunt anumite tipuri de bărbaţi care, pur şi simplu, refuză relaţiile serioase ce implică exclusivitate şi chiar viaţa în doi.

12caf8e3b930c8b1a5e7c4ef30b945f1Narcisistul – Îl recunoşti uşor: vorbeşte aproape tot timpul despre el, despre jobul lui, despre ieşirile lui, despre maşina lui şi arată mai bine decât media masculină. Narcisistul refuză un angajament în relaţie pentru că este deja angajat faţă de el însuşi.

Băiatul mamei – Se spune că bărbaţii sunt doar nişte copii mari, dar chiar şi asa poţi avea relaţii de lungă durată, chiar fericite, cu o parte din ei. Însă există şi acei bărbaţi care şi la 35 de ani nu încetează să fie “băiatul mamei”. Este imatur, mama lui îl învârteşte pe degete, iar lui chiar îi convine. Pentru o relaţie serioasă, este totuşi nevoie de o anumită doză de maturitate, iar “băiatul mamei” duce lipsă.

Bărbatul care nu a realizat destul – Este genul de om care este într-o goană continuă după realizări, după îndeplinirea tuturor obiectivelor şi care, pur şi simplu, nu se poate opri din goană în fiecare seară, măcar două ore, ca să le petreacă cu iubita lui. Acest bărbat are mereu obiective pe care trebuie să le îndeplinească şi spune că, odată ce le va îndeplini, se va stabili. Dar este ca şi cum ar goni într-un tunel şi, pentru “a se aşeza” cu o femeie, trebuie mai întâi să ajungă la luminiţa de la capătul tunelului. Singura problemă este că tunelul nu sfârşeşte.

Băiatul sărac – Un bărbat care pune mare preţ pe bani, tocmai pentru că nu îi are, nu-şi va lua un angajament faţă de nicio femeie pentru că este de părere că nu îi poate oferi ce are nevoie. De ce? Pentru că o relaţie presupune întâlniri, cadouri şi, eventual, chiar şi un inel. Acest gen de bărbat nu se va aşeza la casa lui până nu va considera că are suficienţi bani încât să se întreţină pe el, să aibă grijă de femeia lui şi de toate poftele ei. Bunele intenţii nu sunt de blamat, dar mulţi dintre aceşti bărbaţi s-ar putea să fie nevoiţi să aştepte mult şi bine după siguranţa materială la care visează. O femeie, însă, nu ar trebui să aştepte.

Masculul feroce – În categoria aceasta intră bărbaţii care sunt obsedaţi de sport, siguri pe ei, care-şi asumă orice fel de risc, mai puţin unul care ar putea să le afecteze independenţa. De regulă, masculul feroce este genul de bărbat care chiar arată excepţional de bine şi ştie să farmece o femeie, dar nu sunt buni de relaţie. Când un bărbat poate să agaţe orice-i pofteşte inima (sau altceva), de ce s-ar rezuma la una singură? Cel puţin asta este mentalitatea pe care o are masculul feroce.

Ahtiatul dupa sex – Deşi în dicţionarul limbii române nu există varianta masculină a cuvântului “nimfomană”, acesta referindu-se doar la femei, în viaţa reală există acei bărbaţi care îşi asumă un angajament faţă de o femeie doar pentru a avea parte de sex cât mai des. Ahtiatul după sex este cel care este excitat tot timpul şi vrea să facă sex tot timpul, însă se întâmplă prea des ca partenera lui să nu facă facă apetitului sexual. Dacă nu face faţă, bărbatul ahtiat după sex îşi va caută altă parteneră.

Workaholicul – Bărbatul care stă constant peste program şi-şi ia laptopul şi actele după el şi în concediu este prea preocupat de propria muncă încât să mai aibă timp de o femeie, darămite de o relaţie serioasă.

Rănitul în dragoste – Se spune că atunci când te arzi cu ciorbă sufli şi în iaurt, iar bărbatul rănit în dragoste cunoaşte bine această vorbă pentru că o pune în aplicare cu sfinţenie. Acest tip de bărbat a jurat că nu se va mai implica în nicio relaţie pentru că a suferit prea mult de pe urma “Fostei”. În opinia rănitului în dragoste, dacă nu se deschide sufleteşte faţă de o altă femeie, nu va mai suferi pe viitor.

Realitatea.net

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 5, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.