Concert caritabil la București, în cadrul căruia și sătmărenii binevoitori pot ajuta

Organizația Umanitară CONCORDIA îi invită pe toți oamenii binevoitori, dispuși să-și ajute semenii, la cea de-a VI-a ediție a Concertului Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!“, care va avea loc joi, 11 noiembrie 2021, începând cu ora 18:30, la Teatrul ODEON din București.

Evenimentul realizat sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României, marchează aniversarea a 30 de ani de existență a Organizației Umanitare Concordia, care de trei decenii este prezentă în comunitățile vulnerabile și întinde o mână de ajutor pentru atenuarea efectelor sărăciei.

Concertul Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!“ are ca scop strângerea de fonduri pentru sprijinul copiilor din familiile nevoiașe înscriși la Școala Primară Concordia, prima școală privată din România care și-a deschis gratuit porțile copiilor din medii defavorizate, dar și celorlalți copii din comunitatea locală care vor să aibă acces, cu o taxă modică, la un program educațional de calitate.

Valoarea unui bilet la concert este de 100 lei, iar companiile pot achiziționa unul dintre pachetele de sponsorizare Platinum, Gold, Silver și Bronze. Cu un istoric de 30 de ani, Concordia sprijină peste 2.000 de copii, tineri și adulți în fiecare an, prin proiectele sale.

Donații se pot face în conturile Raiffeisen Bank Agenția 13 Septembrie, București: ON: RO32 RZBR 0000 0600 0240 8036; EUR: RO16 RZBR 0000 0600 0240 8033; USD: RO59 RZBR 0000 0600 0240 8035. Informații suplimentare la nr. de telefon 0722-242.448, sau la adresa de e-mail andreea.perian@concordia.org.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 20 octombrie 2021. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.