Limbajul diplomatic al șefei FMI, pentru urechile USL: Vă mulțumiți cu o Românie fără viitor! Reforme, legi doar pe hârtie, în rest ioc!

Limbajul diplomatic al șefei FMI tradus pentru urechile tuturor, mai ales ale politicienilor care iau decizii: Christine Lagarde: „Trebuie să creem un viitor pentru tinerii din România, care precum în restul țărilor din Europa de Vest, nu au acces la locuri de muncă”.

DSC_0744România de astăzi nu se gândește în niciun fel la viitorul ei. Exodul tinerilor este uzual, problema e că vă mulțumiti cu o Românie fără viitor. C.L.: “Aveţi un capital uman extraordinar, aveţi talente feminine fantastice în economie. M-am întâlnit cu reprezentanţi ai mediului de business şi conducători ai instituţiilor. Trebuie să daţi drumul investiţiilor.”

Nu vă pricepeți la viața economică adevărată. Ați dovedit-o. Incompetența este în fruntea țării. Pană cand mediul privat să țină funcționarii guvernului ineficienți, buni să pună doar taxe, dar incapabili să dea drumul economiei? Guvernul Ponta a taiat investițiile și locurile de muncă ca să susțină birocratția.

C.L.: “Am vorbit cu premierul pentru a găsi căi de dezvoltare a resurselor energetice. Aveţi oameni talentaţi, dispuneţi de resurse energetice. Mai aveţi nevoie doar de o eficienţă mai bună a administraţiei.”

Ați pierdut culoarul energetic. Nu aveți prestanță în exterior. C.L.: “Este extraordinar ce a realizat România în parteneriat cu FMI în termeni de ajustare fiscală, reforme structurale adânci au fost realizate, inclusiv în sectorul energiei, dar trebuie mers mai departe.”

Reforme, legi doar pe hartie, în rest, ioc. C.L.: “Am vorbit aseară la masă cu oamenii de afaceri şi reprezentanţi ai mediului de business despre iniţiativele Viena 1 şi Viena 2. Ar fi nevoie şi de un acord Viena 3 pentru ca IMM-urile din România să aibă parte de finanţare. IMM-urile creează joburi şi au nevoie de finanţare.”

Noile biruri omoară singura latură  sănătoasă: IMM. C.L: “A fost curajul şi determinarea voastră de a menţine acest parteneriat cu FMI, dar acum toţi românii ar trebui să beneficieze de creştere economică.”

USL a mințit, e momentul ca guvernarea să  opreasca minciunile electorale și să găsească soluții pentru tot românul.

C.L.: “Trebuie făcut mult în domeniul liberalizării pieţelor energetice, a electricităţii şi gazului, pe segmentul distribuţiei şi transportului. De asemenea, pe lista priorităţilor este reforma companiilor de stat. Trebuie să folosiţi fondurile europene.”

Nu vă pricepeți să atrageți fonduri. Nu vreți să opriți hoția. În concluzie:

1. Nu poti avea locuri de muncă noi fără creștere economică. Nu poți avea creștere economică fără a tura cele trei motoare: cerere externă, investiții și consum intern. Guvernul Ponta le-a înfundat pe ultimele două, cele care depind tocmai de noi. La rectificarea bugetară investițiile sunt o prioritate.

2. Degeaba anunți deblocarea angajărilor în sectorul public – primării, educație, sănătate, după ce ai tăiat posturile vacante și nu ai alocat banii necesari pentru salarii. Nu se poate pune în aplicare. Declarația sună bine. În practică, e inoperabilă fără plecări prealabile sau fără alocări suplimentare de fonduri la rectificare.

3. Bani la buget ai dacă merge bine economia. Or ca să repornească economia avem nevoie de curaj și voință politică pentru relaxare fiscală, pentru depolitizare și pentru protecția angajatorilor în fața abuzurilor statului.

Andreea PAUL

Prim-Vicepreședinte al PDL, 

Deputat de Țara Oașului, Satu Mare

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 19, 2013. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.