Trei tineri voluntari francezi vor fi alături de echipa Asociației STEA, până în luna septembrie

În perioada 17 iunie – 9 septembrie, echipa Asociației STEA beneficiază de ajutorul a trei voluntari din Franța. Aceștia sunt Justine Mazot (18 ani), Karl Fortier (19 ani) și David Boisrobert (21 de ani). Sunt studenți ai Groupe Sup de Co la Rochelle (localitatea Rochelle) și au ajuns la Asociația STEA prin programele Bachelor International respectiv ESC Grande Ecole. Tustrei au ales România ca să rămână în Europa de Est și să exerseze engleza, fără a cunoaște însă foarte multe despre această țară, prin acest stagiu obligatoriu în Franța, după primul an de studii.

asociatia-s

“La început nu am avut un motiv întemeiat pentru care să venim aici. Când am anunțat familiile și prietenii unde vom merge, ne-am lovit de cliseele gen românii sunt hoți, românii sunt extrem de săraci și așa mai departe. Știind că vom lucra cu copiii și tinerii străzii și mai ales datorită clișeelor legate de această țară, am avut emoții până am ajuns aici”, povestesc cei trei tineri.

Însa acestea au dispărut deîndată ce au intrat în contact cu cei din jur. Au fost plăcut impresionați de căldura cu care au fost primiți și au realizat că e o mare diferență între ceea ce se vorbește în Franța despre români și România și realitatea de aici. “Asociația STEA are un mare impact asupra acestor copii și tineri. Cel puțin la Centrul de zi sunt civilizați, harnici, ne înțelegem bine și lucrăm în echipă. Nu credeam că vom fi atât de apropiați. Când am ajuns aici și am văzut cum vin și ne îmbrățișează, înainte și să ne spunem numele, am rămas muți. Pentru noi e ceva neobișnuit, credeam că sunt reci, duri și violenți”, spune Justine Mazot.
 
Cei trei tineri sunt deciși să schimbe opinia apropiaților din Franța vis-a-vis de România și consideră că această experiență este una benefică atât pentru îmbogățirea aptitudinilor personale legate de munca cu copiii și tinerii străzii, cât și pentru lărgirea orizontului cu privire la cultura și tradiția românilor, despre care nu știau absolut nimic inainte.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 22, 2013. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.