Precizări privind procesul de reorganizare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

În cadrul procesului de reorganizare, numărul de posturi la nivelul instituţiei rămâne acelaşi, structura organizatorică devenind mai flexibilă, funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite. Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat mai devreme, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT, juridic, executare silită, etc). 

finante-satu-mareÎn următoarele şapte zile, lista tuturor posturilor vacante va fi definitivată, publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe Portal pentru a putea fi consultată de către toţi funcţionarii publici. În cazurile în care pentru acelaşi post optează doi sau mai mulţi funcţionari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de execuţie sau de conducere. 

În baza Hotărârii Guvernului nr.520/ 2013 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au fost emise Ordinul preşedintelui ANAF nr.1115/ 01 august 2013 pentru aprobarea structurii organizatorice a aparatului propriu, precum şi Ordinul preşedintelui ANAF nr.1104/ 01 august 2013 pentru aprobarea structurii organizatorice regionale – ambele acte normative fiind publicate pe Portalul ANAF www.anaf.ro, la secţiunea Prezentare/ Prezentarea structurii ANAF. 

Modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală demarată în această perioadă, include îmbunătăţirea serviciilor pentru contribuabili, îmbunătăţiri organizaţionale precum şi modificări ale infrastructurii informatice necesare pentru funcţionarea optimă a unui sistem informatic integrat. 

Obiectivele urmărite de A.N.A.F. în acest demers sunt creşterea capacităţii administraţiei pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale precum şi creşterea gradului de conformare voluntară la plată în vederea îmbunătăţirii substanţiale a colectării impozitelor şi a contribuţiilor sociale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 6 august 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.