Oroare. Pastorul și copilul său de 9 ani, uciși sălbatic pentru donațiile din SUA

Pastorul bisericii neoprotestante Calvary Chapel din Bistriţa Năsăud, Adrian Blaga (39 de ani), şi fiul său Timotei (9 ani) au fost găsiţi morţi în dubiţa familiei, un Volkswagen Transporter, descoperită incendiată într-un sat din Satu Mare. Cadavrele celor doi prezentau multe leziuni pe corp, printre care şi tăieturi în jurul gâtului. Deşi autoturismul era incendiat, trupurile celor doi nu erau arse deloc. 

dubita

Episcopul şi fiul său au fost executaţi. Soţia lui Adrian Blaga şi mama lui Timotei i-a dat dispăruţi pe cei doi marţi, la ora 15.30, cu câteva ore înainte ca aceştia să fie descoperiţi morţi. Pastorul a plecat de acasă, împreună cu Timotei, luni dimineaţă, a precizat Antoanela Pop, inspector în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa- Năsăud. Tatăl urma să-şi ducă copilul la cursul de lupte greco-romane din cadrul CS Satu Mare – Cetate Ardud, în localitatea sătmăreană Mădăras. Începând de luni, după prânz, bărbatul nu a mai răspuns la telefon. 

Dubiţa incendiată a fost găsită marţi seara, în jurul orei 20.00, în satul Aciua din comuna Pomi, situat la limita cu judeţul Maramureş. Macabra descoperire a fost semnalată de către un localnic. Din modul de acţionare reiese că este vorba de un asasinat cu sânge rece. După ce şi-au ucis victimele, criminalii au încercat să ascundă probele şi au decis să dea foc la dubiţă cu cadavrele aşezate pe bancheta din spate.

I-au tăiat gâtul şi copilului de 9 ani

Focul a ars doar partea din faţă a maşinii, cadavrele nefiind atinse de flăcări. "Amândouă victimele aveau gâtul tăiat. Interiorul maşinii a fost într-adevăr incendiat, dar cadavrele nu au fost arse. Aveau şi numeroase lovituri la cap. Nu s-a stabilit dacă tăieturile din jurul gâtului au dus la moartea celor doi", a explicat pentru EVZ, Ana Petrici, inspector în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare. 

Pe autoturism au fost descoperite, de asemenea, urme de sânge, care au indicat faptul că victimele au fost urcate prin portbagaj pe bancheta din spatele dubiţei.

Asasinii ştiau data intrării banilor în bancă

Unul dintre colegii lui Adrian Blaga din cadrul mişcării neoprotestante Calvary Chapel a precizat, pentru publicaţia locală Bistriţeanul, că, în fiecare lună, în data de 5, pastorul primea o sumă de bani consistentă de la biserica-mamă din Statele Unite. Adrian Blaga şi fiul său au dispărut luni, în data de 5 august, când, de regulă, intrau banii în cont. Colegul a mai relatat că Blaga obişnuia să scoată banii din bancă. Aceste sume ce proveneau din America erau destinate plăţii salariilor angajaţilor din cadrul bisericii. Prin urmare, explicaţia crimei ar fi că pastorul a fost ucis pentru a i se lua donaţia primită de peste Ocean. 

Adrian Blaga era un fel de samaritean al zonei

Adrian Blaga era pastorul bisericii americane Calvary Chapel din zona de lângă podul Budacului din Bistriţa. Totodată, el era directorul unei organizaţii non – profit denumite "Începuturi noi", care se ocupă de copiii abandonaţi şi cei cu handicap din zonă. Prelua micuţii fără părinţi sau cu handicap şi îi integra în familii.

Adrian era considerat un samaritean al Bistriţei, care îi ajuta pe toţi cei care aveau nevoie. "Era genul de om care nu spunea nu. De câte ori îl solicitai să te ajute cu ceva, te ajuta. Sunt şocat. Nu pot să înţeleg cum unui om ca el i s-a putut întâmpla aşa ceva. Şi-a dedicat toată viaţa profesională şi mare parte din cea personală ajutorării celorlalţi. Sunt şocat", a declarat Marin Mic, directorul Fundaţiei Inocenţi, pentru Bistriţeanul.ro.

Timotei, singurul copil al familiei Blaga, era de trei ani în echipa de lupte greco – romane antrenată de Vasile Bancea. "Era un copil tare jucăuş. Aşa, cu un păr mare şi cârlionţat, ieşea în evidenţă" povesteşte un apropiat al familie Blaga.

Calvary, înfiinţată în '65

Mişcarea Calvary Chapel este una creştin-evanghelică internaţională, care a luat fiinţă în anul 1965 în Statele Unite ale Americii, cu ajutorul pastorului american Chuck Smith. "Bisericile Calvary Chapel pun accentul pe infailibilitatea Sfintei Scripturi, a Bibliei.

EVZ.ro

 

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 8, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.