Despre complexul de inferioritate în viața de cuplu

In ultimele doua decenii s-a incercat schimbarea mentalitatii cum ca femeile sunt inferioare barbatilor. Se pune accentul tot mai mult pe egalitatea dintre sexe, dar oare chiar am reusit sa ne autoeducam in aceasta privinta? In articolul de astazi vom incerca sa oferim cateva studii de caz si sa formulam cateva concluzii.

Photoxpress_7222945Complexul de inferioritate in viata de cuplu are mult de-a face cu ambientul familial din timpul copilariei. Din pacate, multe veacuri la rand, dat fiind ca s-a promovat familia de tip traditionala (bineinteles, in acele vremuri nici nu se putea altfel pentru ca femeii, inca de la nastere, i s-au atribuit anumite sarcini, iar dreptul la educatie i-a fost fost alienat) femeia deja a nutrit in ea un soi de inferioritate fata de barbat: ea avea sa fie supusa lui, avea sa-i poarte de grija, nu avea sa se opuna dorintelor lui… O astfel de mentalitate s-a perpetuat, inradacinandu-se in subconstientul colectiv, lasand in urma multe “sechele” coportamentale. Fetita preia drept comportament bun felul de a fi al mamei, mama la randul ei face cum a vazut la mama ei si tot asa. Bineinteles, exista si exceptii, dar acelea sunt cazuri izolate.

In viata de cuplu, complexul de inferioritate se percepe ca o subapreciere a valorilor si calitatilor personale. De cele mai multe ori, femeia se crede atat de neimportanta, incat pentru ea ramane o enigma eterna cum de actualul sot a putut sa o aleaga tocmai pe ea. Si in cazul de fata ne intoarcem in copilarie. Psihologii sunt de parere ca toate traumele, subaprecierile, si trairile interioare care definesc comportamentul uman isi au sursa in copilarie si in special in relatia mama-copil. Daca mama promoveaza inca din copilaria fetitei un comportament de supunere pe care i-l transmite si fetitei cand vine vorba despre atitudinea ei fata de baieti si mai tarziu fata de viitorul sot, atunci situatia este pe jumatate scapata de sub control. Singura sansa ramane constientizarea. In prima faza, fetita nu poate constientiza efectele, insa pe masura ce va creste isi va forma propriile convingeri si va decide daca se regaseste sau nu in acel tipar sugerat sau impus (!) de educatia primita in familie.

Spiritul observativ ne poate fi de mare folos cand vrem sa ne imbogatim cu lectii de viata. Daca preluam corect informatia din jurul nostru si o filtram prin propriul sistem de valori vom fi mult mai castigate decat daca preferam (inconstient, evident) sa fim in postura lui Stan Patitul. Poate si voua vi s-a intamplat sa fiti partase pret de cateva momente la o scena in public a unui cuplu tanar: figuri incruntate, priviri strafulgeratoare si multi decibeli… Isi reproseaza ceva, nu apuci sa-ti dai seama prea bine despre ce este vorba, insa din argumentele aduse, ea pare sa aiba cea mai mare dreptate (si nu ii dai dreptate doar pentru ca si tu esti femeie si vrei sa fii partinitoare, ci pentru ca asa iti sugereaza atat intuitia, cat si limbajul corpului). El da dovada de o gelozie exacerbata, iar acest lucru iti displace complet pentru ca stii ca ii intuneca judecata… o compatimesti pe femeie. Iti zici…oare chiar merita o asemenea rusine in public?…  oare ce a determinat-o sa stea langa un asemenea barbat? …

Multe intrebari, ipoteze, si la un moment dat iti dai seama ca te-ai contaminat cu energia negativa transmisa de cei doi. Si apoi te gandesti: cu ce ma aleg din pseudo-experienta (pentru ca nu este a ta in mod direct, ci mai mult pasiv) de viata pusa in scena in Teatrul Vietii?  Dar mintea ta incearca sa caute raspunsuri pentru ca experienta a fost una destul de puternica, deja empatizezi cu personajul din fata ta si te afunzi si mai mult intr-o mare de intrebari: oare mama Ei ce a sfatuit-o?, oare de ce ramane langa El?, oare nu isi da seama ca are numai de suferit daca sta langa El?, oare …?, oare…?

Cateva (posibile) raspunsuri: il iubeste prea mult iar scena i se pare un fleac, in fond e o alta furtuna care se va potoli cand va aparea soarele; ramane langa El deoarece se complace in situatia de fata si inconstient ii este teama de un alt inceput (n.p. atentie la comoditate! este un dusman de temut), pentru Ea nu exista o suferinta mai mare decat pierderea Lui (oare?!), iar mama ei fie i-a zis sa-l paraseasca, dar Ea nu vrea, fie o determina sa se complaca intr-o situatie de genul spunandu-i ca asa ceva este normal sa se intample pentru ca este o caracteristica a barbatilor. Oare chiar trebuie sa ne subapreciem valoarea si sa ne injosim pentru a fi la cheremul unor barbati care nu merita?

Dar pe El cine il sfatuieste? Mame sau viitoare mame de baieti, aveti grija de atitudinea baietilor vostri! Ganditi-va ca si atitudinea fata de fete/femei este vitala pentru dezvoltarea lor emotionala si sexuala.

Sursa: amelie.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 11, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.