Condiții prevăzute de lege, pentru comercianții sătmăreni de produse lactate

În ședința extraordinară a Consiliului Local din data de 12 august, s-a stabilit că piețele din Satu Mare vor avea hale care vor îndeplini toate condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește comercializarea produselor lactate.

branza-de-oaiePrimarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, a declarat că în urma unui control sanitar-veterinar efectuat de către cei din București s-a decis oprirea temporară a comercializării produselor lactate până la igienizarea spațiilor în care se desfășoară această activitate. Până în prezent halele au fost igienizate și s-au luat unele măsuri temporare pentru a se putea relua comercializarea lactatelor. „Doresc ca produsele lactate să fie comercializate în spații igienice. Nu vrem să avem de-a face cu un episod de toxiinfecție ca cel din Baia Mare când peste 80 de persoane au avut de suferit”, a declarat Coica.

De asemenea și directorul Administrației Domeniului Public (ADP), Cristian Vodă Bozai a relatat că vor fi refăcute pardoselile, montate  geamuri termopan, amenajate grupuri sanitare dar și instalarea de aparate de aer condiționat. Șeful ADP a declarat că cele mai complexe lucrări vor avea loc în hala din Micro 17, deoarece acolo spațiul este destul de îngust iar pereții trebuie modificați pentru ca să încapă vitrinele frigorifice.

Consilierul local, Adrian Albu a contestat această măsură spunând că spargerea pereților este mult costisitoare având în vedere că acele lăzi frigorifice încap cu siguranță în spațiul existent. Dar primarul Coica a intervenit imediat oprindu-l pe Albu spunând că „ați avut ocazia patru ani să faceți ceva, acum facem noi”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 13, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.