Jucătoarea de tenis Simona Halep, felicitată de Victor Ponta pentru cel de-al patrulea titlu WTA

Primul-ministru al Guvernului României, domnul Victor Ponta, i-a transmis felicitări jucătoarei de tenis Simona Halep pentru al patrulea titlu WTA câştigat în ultimele două luni şi jumătate. Performanţa acesteia vine în contextul în care şi o altă sportivă din România, Sorana Cârstea, a ajuns recent într-o finală de turneu WTA, la Toronto.

Simona-Halep-Nurnberg

Primul-ministru al Guvernului României, domnul Victor Ponta, a felicitat-o duminică pe jucătoarea de tenis Simona Halep pentru al patrulea titlu WTA câştigat în ultimele două luni şi jumătate. Simona Halep a câştigat finala turneului de la New Haven, primul-ministru considerând victoria acesteia „un moment istoric”. Titlul câştigat la turneul din SUA o propulsează pe sportiva română în topul 20 al Women’s Tenis Association.

„Felicitări Simona Halep pentru victoria de la New Haven, care reprezintă al patrulea titlu WTA câştigat în ultimele luni! Victoria din finală împotriva Petrei Kvitova este un moment istoric, care îi oferă sportivei noastre un loc în top 20 WTA, cu cea mai spectaculoasă urcare în ierarhia mondială. Mult succes în continuare la US Open! Suntem mândri de tine!”, este mesajul transmis de Victor Ponta. Premierul a transmis, în acest context, şi un mesaj pozitiv către o alta sportivă din Romania, Sorana Cârstea, care a ajuns recent în finala turneului WTA de la Toronto.

În vârstă de 21 ani, Simona Halep a învins-o pe sportiva Petra Kvitova, câştigătoarea turneului din Connecticut în 2012, pe care a întâlnit-o pentru prima oară în circuitul WTA.

Jucătoarea de tenis Simona Halep traversează cea mai bună perioadă din cariera sa, reuşind să câştige patru turnee din circuitul profesionist feminin în ultimele două luni şi jumătate, ultimul dintre ele sâmbătă, la New Haven (SUA), succes care o propulsează pe poziţia a 19-a în clasamentul WTA.

Reprezentanta ţării noastre a fost recompensată cu un cec în valoare de 117.000 dolari pentru victoria în turneul WTA.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 25, 2013. Filed under Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.