Incendiul din parcul naţional american Yosemite: Cine a provocat al patrulea cel mai mare foc din istoria Californiei

Anchetatorii americani au informat cine este la originea giganticului incendiu care a distrus arborii parcului naţional Yosemite în ultimele zile, al patrulea incendiu ca mărime din istoria Californiei (vest). 

incendiuAceştia au dezminţit în schimb zvonurile conform cărora incendiul, denumit "Rim fire" care este în prezent stins în proporţie de 80 la sută, ar fi fost cauzat de activităţile ilegale ale unei plantaţii de marijuana în apropiere de parcul naţional foarte vizitat de turişti.

"Anchetatorii au determinat că Rim fire a fost provocat de un vânător care a făcut un foc şi nu a mai reuşit să îl stingă", a declarat serviciul american al Pădurilor într-un comunicat.

"Nu există în schimb niciun indiciu conform căruia acest vânător ar fi cultivat ilegal marijuana pe terenul public şi nicio plantaţie de marijuana nu a fost localizată în apropierea punctului de plecare al focului. Nicio arestare nu a fost efectuată până în prezent", adaugă comunicatul.

Numele vânătorului nu a fost divulgat pentru moment, în aşteptarea concluziilor anchetei.

Incendiul s-a declanşat în cursul după-amiezii de 17 august în Stanislans National Forest, La marginea parcului naţional Yosemite. Focul a distrus 95.442 de hectare conform ultimelor date şi peste 4.300 de pompieri se luptă încă cu focul.

Pese 15 milioane de litri de apă şi de material ignifug au fost deversate pe cale aeriană asupra focului în ultimele 17 zile. Este vorba de al patrulea incendiu ca mărime din California de la începutul înregistrărilor în 1932: focul a ars o suprafaţă echivalentă cu de cinci ori întinderea capitalei federale Washington DC. Acesta nu s-a soldat cu victime.

Incendiul cel mai grav din istoria Californiei rămâne cel din 2003 din apropiere de San Diego, care a ars 2.820 de locuinţe, a provocat 14 victime şi a distrus 110.578 de hectare.

Sursa: mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 5, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.