Rezultatele controalelor inspectorilor D.S.V.S.A. Satu Mare, în perioada 29.08.2013 – 06.09.2013

Inspectorii  Direcţiei  Sanitare  Veterinare  şi  pentru  Siguranţa Alimentelor Satu Mare au realizat în perioada 29.09.2013 – 06.09.2013, un număr de 67 de acţiuni de control la unităţi şi gospodăriile populaţiei. Au fost verificate: depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publică, cantine, unităţi de vânzare cu amănuntul, pieţe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unităţi ambalare produse de origine non animală, unităţi de procesare carne, unităţi procesare lapte.

porc-1355142901În cadrul acțiunilor tematice au fost urmărite următoarele aspecte: existenţa documentului de înregistrare, respectarea condițiilor generale de igienă, originea materiilor prime şi existenţa documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea şi etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, monitorizarea şi eliminarea subproduselor, existenţa echipamentelor de protecție.

Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii au aplicat o amendă contravenţională, în valoare totală de 600 lei.

Deficienţa sancţionată a fost depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare. Un magazin alimentar din municipiul Carei a fost amendat cu 600 lei.

În această săptămână s-a diagnosticat un caz de trichineloză la o suină în localitatea Aliceni. Cantitatea de 120 kg de carne, în valoare de 1.080 lei a fost confiscată şi dirijată spre incinerare, într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar. Tot în această perioadă s-a diagnosticat şi confirmat în laboratorul de specialitate din cadrul D.S.V.S.A. Satu Mare un caz de turbare, la o bovină din localitatea Bârsău de Sus. Toţi cei care au intrat în contact cu animnalul au fost identificaţi şi dirijaţi pentru examenul de specialitate către Spitalul de Bolii Infecţioase Satu Mare.

Continuă acţiunea Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, de informare a populaţiei din judeţ prin instruiri şi afişe, despre “Cum se poate obţine lapte conform cu cerinţele Uniunii Europene  –  Recomandări pentru un lapte igienic“. Acţiunea a fost demarată datorită faptului că începând cu data de 1 ianuarie 2014, va fi interzisă comercializarea sau livrarea către unităţile de colectare sau procesare  a laptelui crud, materie primă, care nu respectă cerinţele Uniunii Europene.

Aceste acţiuni întreprinse de către inspectorii D.S.V.S.A. Satu Mare, vor continua  şi în  perioada  următoare pentru a proteja sănătatea cetăţenilor şi a animalelor, a preveni difuzarea bolilor transmisibile şi a reduce riscului de apariţie a toxiinfecţiilor alimentare.                     

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 6, 2013. Filed under Sănătate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.