Cel mai mare vulcan de pe Terra, descoperit de oamenii de știință

Cel mai mare vulcan din lume se ascunde sub apele Oceanului Pacific, se arată într-o nouă cercetare publicată în jurnalul „Nature Geoscience”. 

web_chemin_7910_1372931521Masivul Tamu, aşa cum este denumit cel mai mare vulcan din lume, este mult mai vast decât precedentul deţinător al recordului, Mauna Loa (Hawaii), fiind cu doar 25% mai mic decât Olympus Mons de pe Marte, cel mai mare vulcan din Sistemul Solar, scrie descopera.ro

„Credem că este vorba despre o clasă de vulcani nerecunoscută până acum”, a comentat William Sager, geolog la Universitatea Houston şi totodată autorul cercetării ce descrie cel mai mare vulcan din lume. „Panta sa e foarte lină. Dacă aţi sta pe acest vulcan, v-ar fi greu să vă daţi seama în care parte este valea”, a explicat specialistul.

Tamu măsoară 650 de kilometri în lăţime, dar doar 4 kilometri în înălţime. Vulcanul a erupt preţ de câteva milioane de ani în timpul Cretacicului timpuriu, acum aproximativ 144 de milioane de ani, fiind stins de atunci.

La fel ca alte vulcane masive, Masivul Tamu pare să fi avut un con central care vărsa lava pe pantele sale domoale. Dovezile au fost obţinute cu ajutorul studiilor seismice şi a mostrelor de lavă colectate de-a lungul mai multor ani de cercetări efectuate cu ajutorul unor nave speciale. Undele seismice arată că lava curgea din vârful vulcanului, unde se aflau o serie de caldere similare ca formă cu cele întâlnite pe Mauna Loa.

 

Sursa: realitatea.net


 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 6, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.