100 de ani de la moartea tragică a lui Aurel Vlaicu, pionier al aviaţiei româneşti

La 13 septembrie se împlinesc 100 de ani de la moartea tragică a lui Aurel Vlaicu, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, inventator şi constructor de avioane. Pe data de 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu a fost la manşa avionului "Vlaicu II”, cu care intenţiona să treacă Carpaţii pentru a participa la serbările Astrei care se ţineau la Orăştie.

vlaicu3Aurel Vlaicu a decolat de la Bucureşti şi a aterizat fără probleme la Ploieşti. La Ploieşti a realimentat aparatul şi din nou şi-a luat zborul către fraţii săi din Transilvania. Nu a ajuns departe, lângă localitatea Băneşti de lângă Câmpina, s-a prăbuşit de la circa 30 de metri, găsindu-şi sfârşitul între resturile aparatului. S-a vehiculat ipoteza că Aurel Vlaicu a suferit un atac de cord în timpul zborului. Cert este că adevăratele cauze ale prăbuşirii nu au putut fi elucidate. Gheorghe Negrescu, locotenentul aviator care a întocmit raportul despre accident, a menţionat următoarele: "Un uşor zâmbet încremenit pe buzele sale, iar faţa era senină, cu o sfântă expresie de linişte, liniştea datoriei împlinite până la capăt pe care a iubit cu toată dragostea şi credinţa sufletului său luminat de flacăra credinţei divine”.

Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882 la Binţinţi, lângă Orăştie (judeţul Hunedoara). Părinţii săi au fost Dumitru şi Ana, ţărani înstăriţi. Şcoala primară l-a terminat în satul natal. A urmat Colegiul Reformat din Orăştie, iar bacalaureatul l-a luat la Sibiu, în anul 1902. A urmat apoi studiile de inginerie la Universitatea din Budapesta şi München în Germania. Diploma de inginer a dobândit-o în 1907, după care s-a angajat la Uzinele Opel, dar nu pentru mult timp, deoarece în 1908 s-a întors în satul natal Binţinţi. Aici a construit un planor cu care a efectuat mai multe zboruri. La München ofertele sale în sensul construirii unor aparate de zbor au fost refuzate. În 1909 a trecut Carpaţii şi s-a stabilit la Bucureşti. Aici a realizat primul său avion "VlaicuI”, cu care a zburat pentru prima dată într-o zi de vineri, 4 iunie 1910. Acest aparat cu dublă elice, se ridica de la sol după un rulaj de nici 50 de metri. Avea o viteză de circa 120 km/oră. Noutatea  era că aparatul putea executa viraje atât la dreapta cât şi la stânga, în timp ce aparatele străine executau numai viraje la dreapta. În 1910 a construit avionul ,,Vlaicu II”, cu care a câştigat cinci premii (1 premiu I şi 4 premii II) la mitingul de la Aspern din Austria. În 1913 a început construirea avionului "Vlaicu III”, care era primul avion din lume cu fuzelajul metalic. Acest aparat a fost desăvârşit de prietenii săi Magnani şi Silişteanu cu ajutorul pilotului Petre Macovei care a efectuat câteva zboruri cu acest aparat. În cele din urmă autorităţile au interzis efectuarea de noi încercări. În timpul ocupaţiei germane din 1916, avionul "Vlaicu III” a fost expediat în Germania.

De numele lui Vlaicu se leagă ducerea primului mesaj pe calea aerului din ţara noastră. La 26 septembrie 1910, Vlaicu a participat la manevrele militare, ocazie cu care a primit de la regele Carol I un ordin de operaţii, pe care l-a transportat de la Slatina la Piatra Olt, astfel România a devenit a doua ţară din lume care după Franţa, a folosit avionul în scopuri militare.

vlaicu1Despre primul zbor al lui, Vlaicu a scris el însuşi un articol în "Flacăra” din 29 octombrie 1911. "Primul meu aparat era tot din lemn şi nu avea motor. Am legat trei cai de el, trei flăcăi au prins a pocni din bice, şi aparatul s-a ridicat la vreo 15 metri înălţime, după ce a alergat câţiva kilometri pe pământ. De atunci, de câte ori mă sui în aparat, zbârnăiala motorului mi-aduce aminte de aeroplanul fără motor”.

Succesele lui Aurel Vlaicu i-au adus şi mulţi duşmani. Cel mai mare duşman i-a fost George Valentin Bibescu, cel care a fost un adevărat pionier al automobilismului din România. Poate că cineva a avut dorinţa ca Aurel Vlaicu să cadă cu aparatul. Potrivit povestirilor nepoatei lui Vlaicu, cu o seară înainte de zborul fatal, Vlaicu s-a dus să cumpere benzină. A lăsat vorbă mecanicului să nu deschidă nimănui uşa hambarului unde era avionul. Noaptea lângă hambar, s-a oprit o maşină din care au coborât trei domni, care sub motiv că Vlaicu i-a trimis să controleze motorul avionului au umblat la aparat. A doua zi s-a întâmplat nenorocirea. Nepoata susţine că fratele lui Vlaicu, Ion, s-a dus la locul prăbuşirii de unde a cules dovada că Vlaicu a fost ucis: "cablul de comenzi, care a fost pilit. Dovada dispărând apoi în mod misterios”. Octavian Goga, în Luceafărul nr. 18-19, 1913, p. 559 scria: ”Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe-un câmp de bătaie, cel dintâi sânge vărsat în trecerea Carpaţilor”.

La 100 de ani de la tragicul eveniment, autorităţile locale au decis renovarea monumentului situat la locul prăbuşirii, în stânga DN 1 spre Braşov, în localitatea Băneşti. Lucrările au schimbat total înfăţişarea zonei. S-a amenajat o alee pietonală, o platformă de festivităţi, parcare, iar monumentul a fost încadrat de o zonă verde, cu iarbă şi arbori. În etapa a doua, în apropierea monumentului, este în plan realizarea unui Muzeu al Aviaţiei unde vor fi expuse prototipurile a două avioane realizate de Aurel Vlaicu, dar şi un MIG al Aviaţiei Române. De 13 septembrie se preconizează a se ţine un miting aviatic. Toate acestea reprezintă înalta preţuire şi omagiu adus lui Aurel Vlaicu, cel care a dat suprema jertfă pentru afirmarea aripilor româneşti.

La Casa Memorială "Aurel Vlaicu”, o placă pusă în 1925 din partea Astrei şi a Liceului "Aurel Vlaicu” din Orăştie stă scris: “În această casă românească s-a născut la 1882 cel dintâi zburător al Ardealului, Aurel Vlaicu, biruitorul văzduhului prin aeroplanul care era propria lui invenţie şi construcţie.

Pătruns de necesitatea istorică a desfiinţării graniţei dintre fraţi. El a indicat ca un înaintemergător drumul pe care avea să-l urmeze naţiunea română la 1916 pentru biruinţa şi înfăptuirea aspiraţiilor ei seculare. Mucenic al ideii de întregire şi dezrobire naţională, el a sfinţit cu sângele tinereţii sale, în 1913, începutul acestui drum de mântuire.

În veci să fie binecuvântată amintirea lui şi a neamului din care a odrăslit”.

                                                                                 Prof Carol C. Koka                      

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 11 septembrie 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.