Arestat dupa ce a violat si strangulat o fetita de 10 ani. Criminalul era concubinul surorii victimei

vivienÎn data de 11.10.2013, în jurul orelor 23,45, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile, pe inculpatul D.O., în vârstă de 23 ani, reţinându-se în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzut şi pedepsit de art.197 alin.1 şi 3 C.pen. şi omor calificat, prevăzut şi pedepsit de art.174 alin.1 raportat la art.175 alin.1 lit.h din C.pen, constând în aceea că în data de 06.10.2013 a convins minora D.V.P., în vârstă de 10 ani, să-l însoţească până la coliba improvizată, loc în care a întreţinut, prin constrângere, raport sexual cu aceasta, după care a strangulat-o, sperând ca în acest mod violul să nu fie descoperit, după care a aruncat cadavrul. În perioada 06.102013- 10.10.2013 a participat zilnic la acţiuni de căutare a minorei, pentru a nu trezi suspiciuni organelor de poliţie şi aparţinătorilor victimei.

Tribunalul Satu Mare a emis în cauză mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Criminalul a fost arestat. A ucis-o pe fetiță să ascundă violul. Criminalul fetiței de 10 ani, Vivian Dragoş, a fost arestat noaptea trecuta. Acesta este un tânăr de 23 de ani, concubinul surorii fetiței ucise. Criminalul Deteșan Ovidiu a mărturisit că a ucis-o ca să ascundă faptul că a violat-o. Acesta a participat şi la căutarea ei alături de o echipă de voluntari.

Potrivit unui comunicat de presă, în data de 11.10.2013, în jurul orelor 23,45, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile, pe inculpatul D.O., în vârstă de 23 ani, reţinându-se în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzut şi pedepsit de art.197 alin.1 şi 3 C.pen. şi omor calificat, prevăzut şi pedepsit de art.174 alin.1 raportat la art.175 alin.1 lit.h dinfetita-disparuta-decedata-3 C.pen., constând în aceea că în data de 06.10.2013 a convins minora D.V.P., în vârstă de 10 ani, să-l însoţească până la coliba improvizată, loc în care a întreţinut, prin constrângere, raport sexual cu aceasta, după care a strangulat-o, sperând ca în acest mod violul să nu fie descoperit, după care a aruncat cadavrul. În perioada 06.102013- 10.10.2013 a participat zilnic la acţiuni de căutare a minorei, pentru a nu trezi suspiciuni organelor de poliţie şi  aparţinătorilor victimei.

Tribunalul Satu Mare a emis în cauză mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Criminalul este chiar concubinul surorii fetiţei ucise, cu care are doi copii. Micuţa Vivien Dragoş avea grijă de copii acestuia. Corpul fetiţei a fost ridicat de o echipă condusă de un procuror. Deocamdată toată lumea refuză să facă declaraţii, ancheta fiind în plină desfăşurare. Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor există deja un suspect identificat de poliţişti. Există totodată şi suspiciuni de viol. Cadavrul a fost depus la morgă pentru efectuarea unei autopsii.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 12, 2013. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.