La Biblioteca Județeană a avut loc vernisajul expoziției „Crâmpeie din presa interbelică sătmăreană”

Sub patronajul Consiliului Județean Satu Mare, la Biblioteca Județeană, Sala Multimedia, a  avut loc, joi, 17 octombrie, vernisajul expoziției Crâmpeie din presa interbelică sătmăreană. La eveniment au participat peste 50 de iubitori de literatură și ziaristică din județul Satu Mare. Oficiile de gazdă au fost făcute de Angela Câmpian, director interimar al instituției. În cuvântul ei, a subliniat pasiunea și dăruirea bibliotecarilor dr. Viorel Câmpean și Marta Cordea de a realiza această expoziție. A arătat că munca lor a fost recompensată recent prin decernarea Diplomelor de merit, la ediția a XXIV-a a Conferinței naționale a bibliotecarilor care a avut loc la Biblioteca Astra din Sibiu, pentru munca depusă în cadrul secției Colecții Speciale și Fond de patrimoniu.

DSCN0651Luând cuvântul, Marta Cordea a mărturisit că îi consideră pe cei prezenți drept prieteni ai bibliotecii. Achiziționarea bibliotecii lui Nae Antonescu, a făcut posibilă organizarea acestei expoziții. Biblioteca reputatului cărturar dispune de valoroase mărturii ale revuisticii interbelice. A dat glas apelului bibliotecii, către deținătorii colecției revistei "Geneze", revistă care a apărut în anii '70, pentru a ajuta la completarea volumului care este în lucru.

Dr. Viorel Câmpean a vorbit pe larg și bine documentat despre presa interbelică în părțile sătmărene, el fiind un neobosit ostenitor pe tărâmul cultural, editând și un volum despre presa sătmăreană. În zilele noastre, presa este în suferință. În centrul Sătmarului, în Piața Libertâții, există 8 chioșcuri de ziare care au fost închise. Biblioteca Județeană din Satu Mare a organizat primul colocviu național de revuistică în anul 1998. Dariu Pop a fost o figură marcantă în cadrul presei. La fel și-a adus o contribuție importantă, la înflorirea presei românești sătmărene, George Mihail Zamfirescu.

DSCN0645Cea mai longevivă publicație în părțile noastre a fost "Satu Mare" care a devenit treptat, din ziar de cultură, un ziar politic. Au scris la acest ziar: Anton Davidescu, Francisc Groza și Aurel Buteanu. O revistă de excepție a fost "Țara de Sus" al cărui director a fost Dariu Pop. În epocă a fost binecunoscut revista "Icoane Maramureșene", revistă de cultură, printre colaboratori numărându-se Ștefan Meteș, Alexandru Macedonski, A. Davidescu, George Doru Dumitrescu, Francisca Paul, G.M. Zamfirescu și alții. "Viitorul Sătmarului" a fost un ziar politic, economic, social al cărui director a fost Nicolae Cristofor și care a apărut între 16 august 1921 – 21 septembrie 1927. "Granița" a fost un ziar pentru afirmare națională, directorul publicației fiind neobositul Dariu Pop. Ziarul se intitula "Cel mai vehement ziar apărut aici cu șansa de a deveni cel mai puternic ziar românesc din nord-vestul țării”. Despre revista "Datina", revistă pentru literatură, artă și știință, Nicolae Iorga a spus: ”orice silință românească acolo e înzecit mai prețioasă decât oriunde aiurea”.

DSCN0649În domeniul învățământului, o publicație importantă a fost "Viața școlară" fondată de Dariu Pop, o revistă pedagogică și literară, organ oficial al Revizoratului școlar și al Secției județene a Asociației Învățătorilor din județul Satu Mare. Printre colaboratori îi identificăm pe: Ambroziu Nicoară, Mihai Bălaj, Ioan Giurgea, Ioan Cosma, Ioan Groșan, care a dispărut după 3 ani de detenție în închisorile comuniste. În peisajul școlar, la Liceul ,,Mihai Eminescu” a apătut revista "Micul matematician" sub patronajul dr. Eugen Seleș, directorul liceului.

Alte reviste au apărut în diferite localități ale județului. Aici amintim: "Cuvântul adevărului", care a apărut la Bixad prin grija părintelui Mihai Berinde, Petru Vasile Bologa și Lucian Pop. La Sanislău a apărut "Santinela de Nord", sub oblăduirea părintelui Alexa Pop. La Carei a apărut "Neamul Nostru" prin grija părintelui Ludovic Ghita, care a avut mult de suferit în comunism.

DSCN0650În perioada interbelică au mai apărut: "Tribuna Liberă", "Săgeata", "Glasul Sătmarului", organ al Partidului Național Țărănesc, redactor Simion Todica, "România de Nord", la care s-a distins Ștefan Benea, viitorul primar al orașului Satu Mare, Emil Tișcă, și Gheorghe Dragoș. "Glasul Neamului" a fost organul Astrei careiene, avându-l drept director pe Aurel Coza. Cu apariții efemere au fost: "Viitorul Sătmarului", "Viața poporului", "Romania Mare", "Renașterea Națională", "Cuvântul Sătmarului", "Vlahul", "Plugul", "Cuvântul Nou", "Conștiința", "Datina", "Democratul", "Buciumul".

La sfârșitul expunerii a luat cuvântul poetul și editorul Aurel Pop, care a lăudat inițiativa autorilor acestei frumoase expoziții și poetul Gheorghe Crețu, care a amintit că îi datorează primele îndemnuri în poezie lui  Nae Antonescu și a propus ridicarea acestui strălucit dascăl și om de cultură, o statuie în municipiul Satu Mare.

DSCN0648

DSCN0646

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 18, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.