Concert regal şi expoziţie de ziua Regelui Mihai I al României, la Carei

Luni, 21 octombrie 2013, începând cu ora 19.30, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei, a avut loc concertul regal, organizat de Direcţia de Cultură a municipiului Carei cu ocazia aniversării zilei de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, care la 25 octombrie 2013, va împlini 92 ani.
 
DSC_2416
DSC_2425
Evenimentul a fost deschis de Bogdan Georgescu, director al Direcţiei de Cultură a municipiului Carei, care a evocat pe scurt personalitatea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, după care a prezentat seria de evenimente care au fost organizate cu această ocazie.
 
Concertul, susţinut de orchestra de cameră Camerata Consonantia a Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare, sub conducerea maestrului dr. Rudolf Fátyol, a reprezentat un eveniment de înaltă ţinută, spectatorii prezenţi apreciind fiecare clipă deosebită alături de artişti.
 
Repertoriul a cuprins Concerto op.3 nr.3 în Sol major , Concerto op.3 nr.6 în la minor , Concerto op.3 nr.9 în Re major , Concerto op.3 nr.12 în Mi major din L'estro armonico op. 3 de Antonio Vivaldi, fragmentul final din Poema Română de George Enescu – Imnul Regal şi alte câteva bis-uri, constând de asemenea în cunoscute creaţii ale compozitorului italian.
 
La finalul concertului publicul a putut asista la vernisajul expoziţiei aniversare „Majestatea Sa Regele Mihai I”, realizate de Direcţia de Cultură a municipiului Carei, care cuprinde fotografii cu Majestatea Sale Regele Mihai I al României, vizita Regelui Ferdinand din 1919 şi a Regelui Mihai în 1997 la Carei şi imagini cu Familia Regală a României.
 
Cu toate că şi-a anunţat prezenţa la eveniment, din motive de sănătate, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României, nu a mai participat la evenimentele organizate la Castelul Károlyi din Carei.
 
 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 22, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.