Manifestări cultural-artistice la Carei, în cinstea Zilei de 25 Octombrie

Vineri, 25 octombrie 2013, de la ora 17.00 în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei a avut loc vernisajul expoziţiei „Ultima Brazdă”, organizată de Muzeul Municipal Carei şi Muzeul Judeţean Satu Mare. Vernisajul a fost deschis, de muzeograful Mihai Mocan, din cadrul Muzeului Municipal Carei, care a prezentat pe scurt detalii legate de expoziţie, de modul în care a fost realizată şi despre contextul istoric pe care îl surpinde.
 
Participanţii au putut admira diverse obiecte militare, insigne, medalii, căşti de război, monede şi bancnote din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi imagini cu operaţiunile militare din perioada 24-25 octombrie 1944 din zona Satu Mare – Carei. Obiectele acestei expoziţii aparţin Muzeului Judeţean Satu Mare, Muzeului Municipal Carei, colecţiei private dr. Panczél Zoltán Tibor şi colecţiei echipei de airsoft KEA a Asociaţiei Sportive „Corvus Regia”.
 
Evenimentele dedicate zilei de 25 Octombrie au continuat cu simpozionul „Carei – Ultima brazdă de pământ eliberată”, organizat de Direcţia de Cultură a municipiului Carei. Moderatorul, Adrian Ştefănuţi, referent în cadrul instituţiei amintite, a deschis simpozionul, după care a dat cuvântul celor doi invitaţi conf. univ. dr. Claudiu Porumbăcean şi domnului prof. Sorin Floruţ. Cei doi profesori au prezentat aspecte legate de evenimentele care au avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atât din puncte de vedere ştiinţific, prin opinia istoricului cât şi din punct de vedere strategic, prin ochii unui cadru militar.
 
Partea a doua a manifestărilor a constat în recitalul de muzică folk al tânărului interpret George Adrian Negrea, din Satu Mare, care a cântat câteva cântece inspirate din viaţa militară. Între melodii spectatorii au putut urmări şi microrecitalul de poezii dedicate eroilor, susţinut de Gabriela Marincaş, Dan Coşarcă şi Adrian Ştefănuţi, membri ai trupei de teatru M.E.E.M. din cadrul Centrului Cultural Carei. La final, publicul extrem de numeros şi în mare majoritate format din tineri, a aplaudat minute bune prestaţia tinerilor artişti.
25_1
25_2
25_6
25_3
25_4
25_5

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 26, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.