Antonescu, huiduit la inaugurarea pistei aeroportului din Cluj. Ponta nu a mai ajuns la ceremonie

Victor Ponta era aşteptat astăzi cu proteste la Cluj-Napoca. Premierul urma să participe la inaugurarea noii piste a aeroportului, unde îl aşteptau proprietarii terenurilor de lângă aerogară, nemulţumiţi că autorităţile au amplasat sistemele de semnalizare a pistei pe terenurile lor, fără să le ceară acceptul. Proteste au anunţat şi ecologiştii care cer interzicerea mineritului cu cianuri la Roşia Montană. În ultimul moment, Ponta a decis să nu mai meargă la Cluj, organizaţia PSD din localitate precizând că acesta are treabă. O altă explicaţie oferită ulterior a fost aceea că ceaţa a dat peste cap agenda premierului.

crinVictor Ponta nu a mai ajuns la Cluj-Napoca, la inaugurarea noii piste a aeroportului, unde era aşteptat de mai mulţi manifestanţi. A venit preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care a fost întâmpinat cu huiduieli de protestatari, relatează Realitatea TV.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a ajuns la Cluj, sâmbătă după-amiază, cu prima cursă civilă care a aterizat pe noua pistă de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu", alături de Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.

În momentul în care cei doi au coborât din cursa charter, din mulţimea care participă la mitingul aviatic s-au auzit huiduieli. Totodată, după trecerea în revistă a gărzii de onoare, Crin Antonescu a fost huiduit din nou de mai mulţi participanţi.

Aeroportul s-a extins peste terenurile oamenilor

Printre contestatarii premierului Ponta şi ai lui Crin Antonescu s-au numărat proprietarii de terenuri de lângă aeroport, dar şi manifestanţii pro-Roşia Montană.

Peste 20 de proprietari de terenuri din zona Aeroportului Internaţional "Avram Iancu” Cluj au mers, sâmbătă, la mitingul aerian organizat la aeroport cu ocazia inaugurării noii piste de 2.100 de metri, având asupra lor afişe cu mesaje de protest precum "Respectaţi proprietarii – Nu 0,80 lei/ mp", "Expropriaţi de lux – 40 de bani pe mp", "Astăzi la inaugurare, noi suntem în tribunale", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oamenii au scandat "Hoţii, hoţii" şi "Măcar un bilet de avion merităm".

Dorina Handrea, o proprietară de teren care nu a fost expropriată şi care a depus o plângere penală împotriva Consiliului Judeţean Cluj pentru montarea unor balize luminoase pe terenul său fără aprobare, a declarat că acţiunea autorităţilor a fost abuzivă.

"A fost o acţiune abuzivă de montare pe terenul nostru a unor balize, fără să ne întrebe nimeni, fără să fim expropriaţi, fără să ni se facă nicio ofertă. Noi am plătit impozite pe teren. E un abuz", a spus Handrea.
O altă proprietară de teren, Olimpia Liţoiu, a declarat, la rândul ei, că nu a fost nici ea expropriată şi cere să primească despăgubiri la un preţ corect pentru că şi pe terenul său au fost montate balize. "Vom deschide şi noi procese", a spus aceasta.

Gheorghe Molnar, un bătrân de 80 de ani din cartierul Someşeni, a moştenit teren în zona aeroportului pentru care a primit 80 de bani pe metrul pătrat, faţă de 2 euro, cât este în zonă. "Cerem un preţ corect", a spus Molnar.
Şi Radu Rusu, de asemenea proprietar de teren, a reclamat preţul mic oferit de Consiliul Judeţean Cluj pentru terenuri.

"În 2010, preţul era de opt euro pe metrul pătrat, acum e zece cenţi. Nu se poate aşa ceva. O să înmânez reprezentanţilor Guvernului un memoriu cu situaţia expropriaţilor de la Cluj", a spus Rusu.

Cu Roşia Montană la aeroport

la ceremonie a protestat şi un grup de activişti ecologişti faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, aceştia având roşii la ei şi pancarte pe care au scris "Jos Ponta" şi "Salvăm Roşia Montană".

Ei au purtat tricouri cu inscripţiile: "Salvaţi Roşia Montană" şi strigă "Uniţi salvăm Roşia Montană", "Vrem natură, nu cianură" şi "Nu cedăm".

"Îi transmitem lui Victor Ponta că nu este binevenit la Cluj şi în Ardeal. Aici este considerat un trădător, în special de către moţi! De asemenea, aşteptăm în continuare ca PNL şi Crin Antonescu să-i retragă sprijinul politic lui Daniel Barbu, groparul culturii naţionale!" au precizat protestatarii pe Facebook.

Lucrări întârziate

Lucrările la pista de decolare-aterizare de 3.500 de metri au început în septembrie 2011, în prima etapă pista având 2.100 de metri, iar lucrările vor fi inaugurate sâmbătă,, costurile proiectului fiind estimate la circa 78 de milioane de euro.
Lucrările la prima etapă, cea de construire a pistei de 2.100 de metri, au fost întârziate din cauza unor probleme tehnice descoperite pe parcurs, care au necesitat noi soluţii din partea constructorilor. De asemenea, finanţarea unor lucrări de regularizare şi deviere a pârâului Murători din zonă a fost întârziată, sumele fiind deblocate abia în luna martie de la Administraţia Naţională Apele Române.

Lucrările sunt realizate de o asociere între firmele SCC Napoca SA, SC ICCO Systems SRL şi SC Geo Arc SRL. Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la Cluj, că autorităţile centrale caută soluţii de finanţare europeană pentru prelungirea pistei Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj până la 3.500 de metri, după ce prima etapă – de 2.100 de metri – a fost finalizată.

Consiliul Judeţean Cluj a cheltuit până în prezent peste 22 de milioane de lei pentru exproprierea terenurilor necesare noii piste de 2.100 de metri.
Până sâmbătă, la inaugurarea noii piste, avioanele aterizează şi decolează de pe vechea pistă, care nu mai îndeplineşte condiţiile tehnice, urmând ca aceasta să devină o simplă cale de rulare a aeronavelor.

Mediafax.ro

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 27, 2013. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.