Organizația Femeilor Social Democrate din Satu Mare demarează Campania de informare "Mai multe șanse de ocupare a unui loc de muncă și de formare profesională!’’.
Scopul acestei campanii este acela de a conștientiza populația despre faptul că persoanele fără loc de muncă se pot recalifica, existând posibilitatea obținerii unui loc de muncă mult mai ușor. Există o paletă largă de cursuri de calificare puse la dispoziție de către AJOFM Satu Mare. Persoanele care se află în căutare de loc de muncă sau sunt șomere vor fi îndrumate pentru înscriere, fiind mediate de către OFSD prin specialiștii care cunosc legislația în vigoare privind aceste aspecte.
Începând de luni, 28 noiembrie în fiecare cartier din municipiu se vor împărți flyere pentru această acțiune, dorind ca informațiile să ajungă cât mai repede la cetățeni. Miercuri de la ora 17.00 la sediul PSD de pe str. Ștefan cel Mare va avea loc medierea. Informații se pot obține la numărul de telefon 0361-401104.
Pe aceasta cale doritorii sunt așteptați la ora amintită pentru a fi cât mai informați!