Taxarea excesivă a lui Ponta nu corectează erorile de guvernare

Execuția bugetară pe primele trei trimestre aduce din nou, negru pe alb, dovada incompetenţei economice a Guvernului: veniturile bugetare sunt cu aproape 4 miliarde lei mai mici decât nivelul estimat la începutul anului. Doar liderii USL se declară surprinşi de această situaţie ce ţine de abc-ul economiei. Din păcate, sunt incapabili să tragă concluziile ce se impun şi să ia măsuri adecvate. PSD şi PNL încurajează în continuare creşterea taxării şi pomana electorală în loc să dea avânt economiei românești prin măsuri eficiente.

formular-unic-pentru-plata-taxelor-si-impozitelorUSL nu este în stare să propună decât două scenarii, unul mai dezastruos decât celălalt. Ambele blochează economia și îi sărăcesc pe români: creșterea cotei unice la 22% sau reintroducerea impozitului diferențiat.

Trag un nou semnal de alarmă: joaca USL de-a taxele și impozitele afectează în mod semnificativ economia privată. Degeaba cresc însă impozitele și taxele dacă economia nu mai generează profit. Execuția bugetară recentă indică o scădere cu 1,3% a colectărilor la bugetul de stat din impozitul pe profit față de primele 9 luni ale anului trecut, în condițiile în care avem 30 taxe și impozite noi sau majorate de când USL este la guvernare.

Lucrurile sunt clare: pentru acest an au fost prognozate 11,7 miliarde lei ca venituri din impozitul pe profit, dintre care 11,2 miliarde lei din impozitul pe profitul agenților economice și abia 0,46 miliarde lei din impozitul pe profitul băncilor comerciale. 

Premierul Ponta, disperat, dă vina ba pe firme că nu vor să își plătească taxele pe care el le-a crescut, ba pe bănci că nu și-au adus contribuția la impozitul pe profit. Să fim serioși, domnule Ponta, în nici jumătate de miliard de lei stau așteptările dvs. pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat?

Cum a reușit USL să obțină venituri bugetare mai mici decât nivelul estimat la începutul anului, în condițiile unei creșteri economice prognozate la aproape 2% și a extinderii bazei de impozitare în acest an? Vă voi prezenta în continuare cele cinci erori ale guvernării USL care au dus la această situație:

1.Estimările au fost mult prea optimiste pentru acest an. 

Diletantismul miniștrilor de buget și finanțe, nepriceperea Premierului, costă România. Nu s-au gândit cei din Guvern că veniturile bugetare vor scădea atunci când au pornit cruciada împotriva afacerilor private? Să credem că PNL-ul, care are prin dl. Chițoiu portofoliul finanțelor, l-a mințit pe Prim ministrul Ponta?

2. Proasta colectare a taxelor și explozia evaziunii fiscale. 

Tendința negativă a fost semnalată de Consiliul Fiscal încă din raportul pe execuția bugetară a anului 2012. În realitate, cei mai mari evazioniști fiscali sunt finanțatorii partidelor politice din USL și de aici vine penibila colectare a taxelor în România. Avem o evaziune fiscală de 14% din PIB, mai mare decât bugetul educației și sănătății la un loc. 

3. Diminuarea semnificativă a investițiilor publice și creșterea cheltuielilor cu personalul bugetar. 

Fără investiții o economie moare. Schimbarea filosofiei bugetare de dreapta, axată pe stimularea investițiilor și crearea de locuri de muncă, cu politicianismul de stânga, centrat pe taxe și în care sunt favorizate cheltuielile cu birocrația și funcționarea statului, a dus la creșterea șomajului și a firmelor intrate în insolvență, la scăderea profiturilor în mediul privat și la căderea investițiilor străine directe cu peste o treime în acest an.

4.  Ineficiența investițiilor publice și sufocarea politică a companiilor de stat

Să vă dau câteva exemple concrete. Guvernul nu a găsit 7 milioane euro necesare pentru retehnologizarea Institutului Național de vaccinuri Cantacuzino, pentru a produce vaccinuri ieftine la nivel național, dar cumpără din import vaccinul necesar bebelușilor, hexavalent, pentru 28 milioane euro fără TVA, conform licitației închise pe 19 octombrie 2013. De patru ori mai mult. O altă gravă eroare cu premeditare a vicepremierului Dragnea ține de abrogarea deciziei guvernului PDL din 2010 de a limita actele adiționale la 10% din valoarea contractului, prin care cresc preţurile unor lucrări cu bani publici. Se traduce imediat în costuri mai mari pentru stat, contestații și lucrări publice blocate, licitații cu prețuri trucate.

5. Starea precară a mediului de afaceri.

Premierul Ponta învinuiește firmele private pentru că au intrat în insolvență numai pentru a nu-și plăti taxele. Îi atrag atenția că în fiecare zi a acestui an, circa 74 de firme au intrat în medie în insolvență. În anul 2012, sub guvernarea USL, numărul firmelor intrate în insolvență pe zi a fost de aproximativ 71, conform datelor ONRC. Mai rău chiar decât în criză! În anul 2011, sub guvernarea PDL, au intrat în insolvență circa 59 de firme pe zi.  
Guvernului USL îi lipsește cel de-al treilea scenariu, acela care poate genera creștere economică sănătoasă și locuri de muncă și pe care PDL l-a propus în nenumărate rânduri: relaxare fiscală prin reducerea cotei unice la 12%, în paralel cu reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, creșterea salariului minim la 1.000 lei și scutirea de la impozit a profitului reinvestit.

Andreea PAUL

Prim-vicepresedinta PDL, 
Deputat de Tara Oasului, Satu Mare
Lector univ. dr. la Facultatea de Relatii Economice Internationale, ASE

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 28, 2013. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.