Primar francez în greva foamei, după ce în localitatea sa a fost repartizat un medic de origine română

Primarul unei comune franceze a intrat de luni dimineaţa în greva foamei, în faţa Colegiului Medicilor din Saint-Brieuc, un oraş situat în vestul Franţei, din cauza repartizării unui medic de origine română în localitatea sa, relatează publicaţia Ouest France în ediţia electronică de luni.

medicJean-Pierre Guilleret, primarul comunei La Motte din departamentul Côtes-d'Armor, în vestul Franţei, a intrat în greva foamei luni dimineaţa, la ora locală 09.30 (10.30, ora României), în semn de protest faţă de sosirea unui medic de origine română în localitate în urmă cu două săptămâni.

Primarul denunţă lipsa unui aviz pozitiv al Colegiului Medicilor pentru medicul de origine română, sosit de curând în comuna sa.

"Voi rămâne aici până când îmi vor da numărul său" de practician, a anunţat alesul local.

Primarul din La Motte a mai declarat că medicul "nu vorbeşte foarte bine franceza" şi că a recurs la acest gest disperat în urma unor presiuni exercitate de către locuitori.

Medicul de origine română a fost repartizat în La Motte prin intermediul unei agenţii de recrutare.

Colegiul Medicilor din Saint-Brieuc nu a făcut încă nicio precizare în legătură cu acest caz.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 28, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.