Peste 23.000 de sătmăreni au semnat pentru organizarea de către UDMR a referendumului pe tema regionalizării

Uniunea Democrată Maghiară din România – organizația județeană Satu Mare le mulțumește locuitorilor județului toate semnăturile cu care au sprijinit inițiativa noastră cetățenească privind organizarea unui referendum despre proiectul regionalizării.

UDMR-semnaturi-350x326Sătmărenii au dat dovadă de sprijinul lor cu un număr neașteptat de mare de semnături care depășește minimul necesar prevăzut de lege. În concret, pragul de 5% a fost depășit cu 6.700 de semnături, la nivel județean. În total 23.143 de sătmăreni s-au alăturat inițiativei noastre, motiv pentru care le mulțumim lor și organizațiilor locale, deopotrivă, pentru strângerea semnăturilor.

Inițiativa noastră se poate mândri deja cu un rezultat: guvernul a amânat proiectul regionalizării pe termen nedeterminat. De asemenea, simplul fapt că am reușit să convingem un număr mare de oameni într-un timp relativ scurt arată că obiectivele UDMR și ale sătmărenilor sunt strâns legate.

În viitor, vom întări această legătură, cu sprijinul dumneavoastră.

Pataki Csaba – președinte UDMR jud. Satu Mare                                 

Nagy Szabolcs – președinte executiv UDMR jud. Satu Mare

 

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 30, 2013. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.