Azi se împlinesc 155 de ani de la nașterea scriitorului Duiliu Zamfirescu

Autorul ciclului de romane zis al "Comăneștilor”, o adevărată saga a literaturii române, s-a născut în urmă cu 155 de ani, la 30 octombrie 1858 în localitatea Dumbrăveni din județul Vrancea, ca fiu al arendașului Lascăr Zamfirescu. După clasele primare și gimnaziale făcute la Focșani, a urmat liceul și Facultatea de Drept la București.

duiliu_zamfirescuDupă absolvirea facultății a profesat ca magistrat la Hârșova și Târgoviște. În 1885 a intrat prin concurs la Ministerul de Externe. Îmbrățișând cariera diplomatică a îndeplinit funcția de secretar de legație la Roma, unde a petrecut 18 ani. Aici s-a căsătorit cu Henriette Allevi, cu care a avut doi copii, pe Henriette și Alexandru. Reîntors în țară, în 1906, a fost secretar general la Ministerul de Externe, iar după război, ministru de Externe în guvernul Averescu, între 13 martie și 13 iunie 1920.

A debutat în poezie în revista "Convorbiri literare", în 1884. A frecventat asiduu saloanele literare ale timpului, patronate de distinse doamne ale Bucureștiului de la sfârșitul veacului al XIX–lea, în specal saloanele Elena-Miller Verghy, o descendentă a lui Nicolae Bălcescu. Totdeauna îmbrăcat după ultimul jurnal de modă, a frecventat și salonul generalului Alexandru Candiano-Popescu dar și grădinile “Rasca”, “Union” și ”Stavri”. Era un cunoscător al sălilor de scrimă și nu se dădea în lături în a susține dueluri cu adversarii săi. Se pomenește duelul din 1882 cu Ioan Stavri-Brătianu, președintele Tribunalului Comercial și altele care îi crează o reputație de spadasin cu porecla “Duelius Superbus”. Era prezent și la concursurile de patinaj, care se organizau iarna pe lacul Cișmigiu, un alt loc care îi oferea lui Duiliu Zamfirescu prilejul să observe societatea bucureșteană. S-a lăsat cucerit de glasul artistei Silvia Montalba, căruia i-a prezentat omagiile fiind invitat la un supeu în doi. Refuză însă s-o însoțească în turnee deoarece diva era atinsă de boala tuberculozei. În toamna lui 1883 își pierde cel de-al doilea fiu, Lascăr, într-un duel cu fiul unui colonel, din pricina unei domnișoare. Lascăr moștenise pasiunea tatălui pentru duel și arme.

Revenind la activitatea literară a lui Duiliu Zamfirescu, menționăm că în 1875 a avut o primă tentativă de a publica în "Convorbiri literare" dar a fost refuzat de redactori. A debutat cu adevărat în 1877 în vremea când era student, în revista "Ghimpele" cu “Domnișoarei Niculescu Aman”. Trei ani mai târziu, a publicat în "Literatorul" poema “Levante și Calavryta”, care i-a fost prefațată de Alexandru Macedonski. În septembrie 1882 începe colaborarea la "România liberă", colaborare care va dura până în 1884. Tot în 1882 s-a stabilit în București, ca redactor la ziarul "România liberă", unde semnează cu pseudonimul Don Padil, este vremea când suplinește și o catedră de franceză la gimnaziul din localitate.

Primul volum al scriitorului, “Fără titlu”, apare în 1883, volum care cuprinde poeme și nuvele. Tot atunci începe să frecventeze "Junimea". Un alt volum, de data aceasta roman, îi apare în 1884 cu titlul “În fața vieții”, la care reacțiile critice au fost nefavorabile. Înainte de a fi numit secretar de legație "Convorbirile literare" îi publică nuvelele: “Noapte bună”, “Locotenentul Sterie”, “Spre mare”, “Conu Alecu Zăgănescu” și “Subprefectul”. Din Roma a expediat "Convorbirilor literare" nuvela “Alessio”, care a fost inspirată de mediul italian. Tot în "Convorbiri literare" a publicat romanul “Lumea nouă și lumea veche”. În timp ce a fost mutat la Legația din Atena, a început romanul “Viața la țară” și crie ”Către Cleobul”, “Pe Acropole”și “Glycheria”, în timp ce volumul de poezii “Alte orizonturi” îi va apărea în timp ce a fost mutat la legația română din Bruxelles și tot atunci a început să lucreze la romanul “Tănase scatiu”.

Din bogata producție literară a scriitorului mai menționăm: volumul de poezii “Poezii nouă” (1899); “Temps de guerre” (1900); “Tănase scatiu" (1907); “Îndreptări” (1908). În anul 1909 a fost ales membru al Academiei Române. Ca discurs de recepție a vorbit despre “Poporanismul în literatură”, un discurs socotit arogant, care a provocat reacții furtunoase. Tot la Academie, a prezentat în 1911 comunicarea “Metafizica cuvintelor și estetica literară”. Până la izbucnirea războiului a publicat piesele: “O amică” și “Lumină nouă”, care au fost jucate la Teatrul Național și piesa “Poezia depărtării”. După izbucnirea războiului a început un ciclu memorialistic, cu prezentarea unor personalități politice.

Duiliu Zamfirescu a făcut parte din tabăra celor care militau pentru neutralitatea României. Poziție care răzbate din comunicarea de la Academie intitulat “Sufletul războaielor în trecut și în prezent”. Intrarea României în război, în 1916, de partea Antantei, îl va face să nu primească funcția de președinte al Societății Scriitorilor Români. După război a fost ales senator de Putna, devenit mai târziu ministru de externe. În iunie 1920 a fost ales președintele Camerei Deputaților. Până la moartea scriitorului, vor mai apărea volumele de poezii “Pe Marea Neagră” (1919) și volumul de povestiri și amintiri “O muză”. La 3 iunie 1922, scriitorul moare în timpul unei excursii la mănăstirea Agapia, în urma unei crize hepatice. A fost înmormântat în cimitirul de la Focșani.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 30, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.