Dublă lansare de carte la Restaurantul Miorița: „Oameni şi fapte” și „Podoabele iubirii”, de Teodor Curpaș

Joi, 31 octombrie de la ora 16.00, scriitorul și profesorul Teodor Curpaș și-a lansat cele mai noi două volume ale sale, volumul de proză „Oameni şi fapte” şi volumul de poezie „Podoabele iubirii”. Lansarea a avut loc la Restaurantul Mioriţa din Satu Mare în prezenţa a peste 100 de prieteni, apropiaţi de toate vârstele şi colaboratori ai autorului.

DSC_0247

Primul care a luat cuvântul pentru a vorbi despre autor a fost Felician Pop, director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare. Acesta l-a felicitat pentru serenitatea, impăcarea cu sine care răzbat din rândurile profesorului Teodor Curpaş. Cărţile sale sunt efluvii de empatie, iar rostul scrisului este de a-i apropia pe oameni prin cuvânt, Pop exprimându-şi regretul că autorul a fost poate prea puţin apreciat de comunitatea sătmăreană chiar dacă face parte din ea. "Cărţile lui Teodor Curpaş sunt ca această toamnă, niciodată nu au fost mai frumoase. Creaţia sa este una dintre cărămizile rezidirii, necesare pentru fiecare dintre noi”, a spus Felician Pop.

Viorel Paşca, parohul Bisericii „Sfântul Andrei” din Curtuiuş a apreciat că la lansare au ţinut să fie prezente din toate categoriile sociale şi l-a apreciat pe scriitor pentru mesajul profund al operelor sale: „Este un eveniment deosebit pentru prietenul nostru şi îl felicit pentru cele două cărţi ale sale. Poezia lui dă semne de întrebare pentru cei care scriu poezie şi stârnesc invidia deoarece demonstrează acum ceea ce n-a putut în tinereţe”. Printre temele cărţii de poeme „Podoabele iubirii” se  află legea iubirii, greutatea singurătăţii. Aurel Pereş, consilier în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Satu Mare a citit mesajul prefectului Eugeniu Avram şi felicitările acestuia pentru autor: „Teodor Curpaş ne surprinde cu noi apariţii editoriale. Îl felicit pentru puterea sa de muncă. Este un om plin de sensibilitate care prezintă lucrurile şi oamenii aşa cum sunt”.

În continuare a vorbit Dumitru Ţimerman, foarte cunoscut sătmărenilor prin emisiunile realizate la un post tv local. Acesta a mărturisit că pentru el este o surpriză să-l descopere pe Teodor Curpaş ca profesor şi scriitor. În calitate de fost elev al scriitorului în anii de liceu, şi-a amintit că era o plăcere să participe la orele sale fără să se simtă îndoctrinarea regimului comunist, ci profesorul a reuşit să îi insufle dorinţa sinceră de a învăţa. La rândul său, Teodor Curpaş realizează la acelaşi post tv amintit emisiuni care, potrivit lui Dumitru Ţimerman, ies din tipar şi prezintă adevăratele modele de urmat în special pentru tineri. Poezia sa surprinde diferite ipostaze ale existenţei sale, îşi prezintă spiritul în diferite ipostaze iar scrierile sale oferă cititorilor posibilitatea de a înţelege trăirile fiecărei vârste.

Poetul George Vulturescu l-a prezentat pe autor în multiplele sale ipostaze: scriitor, profesor, iubitor de sport, iubitor de religie, subliniind că Teodor Curpaş face parte dintre profesorii admirabili ai judeţului nostru. El a arătat că Teodor Curpaş a fost cel care a scos revista elevilor CN „Doamna Stanca (pe atunci Liceul Teoretic) „Poteci” într-o perioadă grea şi a dat astfel tinerilor posibilitatea de a se afirma prin scris. Volumul „Oameni şi fapte” prezintă oameni cu responsabilităţi şi cu fapte demne de consemnat. „Teodor Curpaş este un om care face cultură şi contribuie prin tot ce face la afirmarea în cultură a acestui colţ de ţară. Are o poezie apropiată de proză şi reportaj. Porneşte de la fapte cotidiene şi, ca un pictor care foloseşte culorile, reuşeşte să le înnobileze. Ca profesor, a ştiu să educe, să formeze caractere. Teodor Curpaş are în spate fapte cu care va rămâne în memoria urmaşilor”. Nu în ultimul rând, George Vulturescu a lansat ziariştilor invitaţia de a-şi publica articolele, care vor rămâne peste timp mărturii ale faptelor oamenilor de astăzi.  

Teodor Curpaş a mulţumit tuturor celor care au vorbit atât de frumos despre opera lui şi i-a recunoscut printre cei prezenţi la lansare pe mulţi dintre prietenii săi adevăraţi. A vorbit despre proiectele pe care le are şi pe care vrea să le realizeze în viitor. În interviurile pe care le-a realizat, a constatat că nimeni nu a spus nimic rău la adresa poeţilor sătmăreni. Îi consideră pe poeţi o categorie de oameni foarte valoroşi, cu o foarte bună pregătire multilaterală şi care vor să facă multe pentru colectivitate. A mărturisit că prin emisiunile pe care le realizează vrea să scoată în evidenţă faptele bune, care ies singure la suprafaţă. După „Oameni şi fapte” şi „Podoabele iubirii”, autorul a spus că a început lucrul la cel de-al treilea volum. A promis că întotdeauna va fi alături de sătmăreni. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 1, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to Dublă lansare de carte la Restaurantul Miorița: „Oameni şi fapte” și „Podoabele iubirii”, de Teodor Curpaș

  1. DOMNUL CURPAS AU TRECUT ANI,VÁ DORESC MULTÁ SÁNÁTATE SI FERICIRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.