Investiții în domeniul mediului în contextul dezvoltării durabile, la nivelul județului Satu Mare

În ultima perioadă la nivelul județului Satu Mare s-au realizat numeroase investiții în domeniul mediului în contextul dezvoltării durabile. În acest context, angajații Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare vor evalua impactul activităţilor economice asupra mediului, începând din luna noiembrie 2013, prin vizite de lucru trimestriale la cele mai importante obiective autorizate din punct de vedere al protecţiei mediului. O primă vizită de lucru a avut loc în cursul zilei de 8.11.2013 la 3 obiective importante:

1.Parcul fotovoltaic realizat pe un amplasament de 135 ha între localitatea Ciuperceni şi oraşul Livada, unde, specialiştii, în număr de 22, din cadrul  APM  Satu Mare, însoţiţi de conducătorul instituţiei în persoana D-nei Elisabeta Bekessy, au avut posibilitatea de a cunoaşte modul în care energia solară captată de panourile fotovoltaice în număr de 230700  poate asigura, în perspectivă, necesarul de energie electrică pentru consumatorii locali, respectiv pentru locuitorii judeţului Satu Mare, când instalaţia va funcţiona la capacitatea de 48 MW. Colectivul a fost primit de Dl. Diaconu Radu –specialist în energii regenerabile.

2. Tabăra ecologică  de la Tarna Mare a fost următorul obiectiv, care, este în curs de realizare prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România. Colectivul APM a fost primit de Dl.Protopop Kovacs Sandor şi un grup de elevi care participă la campania de plantări de puieţi iniţiat de Consiliul Judeţean Satu Mare cu sprijinul Direcției Silvice și APM, contribuind astfel la realizarea unei mici păduri în cadrul taberei ecologice. Cu această ocazie şi angajaţii APM s-au alăturat elevilor şi au plantat puieţi de mesteacăn şi molid lângă prima căsuţă din Pet-uri realizată conform proiectului. Pentru construirea primei căsuțe, un număr de 3000 de flacoane de plastic au fost umplute cu nisip de către elevi, care au participat și la lucrările de execuție a căsuței.D-na Elisabeta Bekessy-inițiatoarea proiectului împreună cu Dl.protopop au prezentat proiectul și stadiul de realizare al acestuia.

3.  A treia locație a fost lacul Călinești, unde din Dl. Schita Mihai a prezentat proiectul Ferma de creștere a șalăului în policultură și proiectul în curs de implementare: ”Amenajarea unui ponton pentru activități recreaționale pe luciul de apă a lacului Călinești”. În urma vizitei Dl. Schita Mihai, cu ocazia zilei onomastice, a oferit participanților o  masă câmpenească.

Investitie Calinesti Oas

Investitie Calinesti

plantari

Tarna Mare

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 11, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.