Patru şcoli din judeţul Satu Mare, implicate în proiectul de educaţie rutieră „Colţul micului pieton”

„Colţul micului pieton” este titlul proiectului de educaţie rutieră lansat marţi, 12 noiembrie la Şcoala cu clasele I-VIII „Grigore Moisil” din Satu Mare. Alături de copii şi cadrele didactice, la eveniment au participat şi viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca, inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Claudiu Mondici, preşedintele Asociaţiei Române pentru Protejarea şi Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimente Rutiere, Jari Vanda şi Felicia Hrihorişan din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare.

proiect2Proiectul lansat azi este la prima ediţie în judeţul Satu Mare iar Primăria municipiului, reşedinţă de judeţ, IPJ şi IŞJ sunt parteneri în acest demers. Potrivit celor declarate de Jari Vanda, în acest proiect sunt implicate patru şcoli din judeţul Satu Mare şi anume şcolile generale: „Octavian Goga”, „Constantin Brâncoveanu”, Şcoala cu clasele I-VIII Tăşnad şi „Grigore Moisil”.

Proiectul se adresează elevilor din clasele primare având în vedere incidenţa crescută a accidentelor rutiere mortale în rândul copiilor de până la 10 ani. Din evidenţele IPJ Satu Mare reiese că în judeţul nostru, în ultimul deceniu (10 ani), 17 copii cu vârsta de până la 10 ani şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie.

Copiii vor participa şi la un concurs de desene pe teme de circulaţie. În fiecare din cele patru clase participante în cadrul proiectului vor fi premiate cele mai bune trei lucrări. Potrivit organizatorilor, copiii care vor obţine locul I vor beneficia de un examen lingvistic Cambridge gratuit şi un manual de pregătire pentru susţinerea acestuia, cei de pe locul II vor câştiga câte un examen gratuit iar elevii de pe locul III câte un manual de pregătire.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 13, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.