Dosarul de corupţie sexuală în care este implicat Adrian Nistor, amânat pentru un nou termen

Magistraţii Judecătoriei Satu Mare au amânat ieri pentru un nou termen dosarul de corupţie sexuală în care este acuzat fiul unui fost poliţist din Satu Mare, Adrian Nistor. În motivaţia dată de magistraţi se arată că procesul a fost reprogramat pentru data de 3 decembrie, pentru a da posibilitatea inculpatului de a-şi angaja un avocat.

tribunalCalvarul familiei al cărui copil în vârstă de 7 ani a fost abuzat sexual de către un vecin, Adrian Nistor, a început pe data de 24 iulie 2013.

Potrivit părinţilor totul a stagnat până în 30 iulie când tatăl copilului s-a dus în audienţe la inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, Constantin Taloş pentru a se plânge cu privire la faptul că oamenii legii nu întreprind nimic pentru a face lumină în acest caz.

În urma acestui demers cazul a fost preluat de comisarul Dinu Urâte „şi doar atunci au început să se mişte lucrurile.

Au început să-l audieze pe copil cu psiholog, l-au audiat şi pe inculpat, dar până atunci nimeni nu a întreprins nimic”, spune tatăl copilului.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 13, 2013. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.