„Târgul Moşului” organizat de Caritas Satu Mare va avea loc între 3 și 6 decembrie

Între 3 şi 6 decembrie va avea loc ediţia din acest an a „Târgului Moşului”, acţiune organizată de Caritas Satu Mare. Târgul va avea loc în Centrul Nou, pe Aleea „Corneliu Coposu” unde în două căsuţe se vor găsi multe lucruri frumoase, jucării, decoraţii iar în a treia căsuţă se vor pune în vânzare articole pregătite de beneficiarii Organizaţiei Caritas.

satu-mare-deschide-pentru-a-sasea-oara-targul-mosului-i36756

În data de 3 decembrie, târgul va fi deschis între orele 14.00 şi 18.00, iar în perioada 4-6 decembrie, în intervalul orar 11.00-19.00. În acest an Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare doreşte să aducă o bucurie copiilor din Centrul de plasament „Casa Diana”, aflat în administrarea Fundaţiei „Mia Munteanu”. Aici sunt îngrijiţi 23 de copii cu vârsta între 12 şi 18 ani, abandonaţi de părinţi.

Sătmărenii sunt aşteptaţi să doneze: caiete, creioane, creioane colorate, carioci şi dulcuri. Donaţii pot fi făcute în perioada 4-6 decembrie la „Târgul Moşului”, între orele 11.00 şi 19.00, în căsuţa dedicată vânzării articolelor confecţionate de beneficiarii Caritas. Moşul va poposi la târg în data de 5 decembrie între orele 13.00 şi 16.00 unde va aştepta copiii în „Căsuţa Moşului”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 27, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.