Acțiuni de combatere a contrabandei cu țigări și alte produse accizabile, la Tășnad

Joi, 28 noiembrie, polițiștii Compartimentelor de Investigații Criminale și de Ordine Publică din cadrul Poliției Orașului Tășnad au organizat o acțiune de prevenire și combatere a activităților ilegale în domeniul importului și comercializării de țigarete ori alte produse supuse accizării, în special a celor in Ucraina.

viceroy-tigari-contrabandaÎn acest context a fost identificat în trafic Gheorghe L., de 47 de ani, din Cig, care transporta cu autoturismul 40 de pachete de țigări de proveniență ucraineană. Cantitatea de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autovehiculul folosit la comiterea infracțiunii a fost indisponibilizat pe durata cercetărilor.

Bărbatul, care în trecut a mai fost cercetat pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, s-a ales cu un nou dosar penal pentru contrabandă.

Și polițiștii Secției 1 Valea Vinului Poliție Rurală au controlat joi mai multe unități comerciale și localuri, tot în cadrul unei acțiuni de combatere a comerțului ilicit cu țigări, aplicând amenzi de peste 2.000 de lei și confiscând 15 pachete de țigări.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 29, 2013. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.