1 decembrie 2013, Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV / SIDA

Ziua Mondială împotriva HIV / SIDA, celebrată pe 1 decembrie aduce împreună oamenii din întreaga lume pentru a spori gradul de conştientizare despre HIV / SIDA, de a demonstra solidaritatea internaţională în faţa pandemiei şi de a încuraja progresul în prevenirea HIV / SIDA, tratament şi îngrijire, infecţia constituind o provocare de sănătate publică din ce în ce mai mare.

a53a0f4919538d85a36652c3e73f3cedÎntre anii 2011-2015, Ziua Mondială SIDA are tema „Ţinta Zero: Zero noi infecţii HIV. Zero discriminare. Zero decese asociate SIDA”. Din păcate, nu există tratament vindecător pentru SIDA, doar tratament cu medicamente antiretrovirale care ameliorează boala şi încearcă să prelungească supravieţuirea. Campania globală împotriva SIDA  concentrată pe „Zero decese legate de SIDA” înseamnă un mai mare acces la tratamentul existent pentru toţi pacienţii.

Singura armă eficientă împotriva HIV / SIDA este prevenirea infecţiei. Acest lucru este posibil prin informarea privind calea de transmitere, şi adoptarea unui comportament de viaţă responsabil, vigilent, pentru a evita infectarea.

Infecţia HIV se menţine mult timp (2-10 ani) asimptomatică (fără semne de boală), este descoperită doar la întâmplare, dar omul infectat transmite mai departe virusul din prima clipă, fără să ştie că este infectat. SIDA este acea fază a infecţiei în care sindromul imunodeficienţei dobândite se manifestă ca şi boală: distrugându-se sistemul imunitar, pacientul nu mai are cu ce lupta împotriva diferitelor infecţii care, mai devreme sau mai târziu, îl omoară.

La o persoană  infectată, virusul HIV se regăseşte în fluidele corpului (sânge, spermă, secreţii vaginale, lapte matern etc.) şi infecţia se transmite prin intermediul acestora. În România, cea mai frecventă cale de transmitere a virusului este prin contact sexual neprotejat cu prezervativ. Alte căi de transmitere sunt: utilizarea de seringi nesterile (risc mare la cei care folosesc droguri injectabile), transfuzii cu sânge infectat, utilizare de obiecte ascuţite nesterile (lame, ace de tatuaj etc.).

Infecţia nu se răspândeşte prin atingerea persoanelor infectate, sau a obiectelor cu care au umblat, nici prin folosirea în comun a piscinelor, WC-ului sau prin înţepătură de insecte.

Cunoscând aceste date, ştim cum să ne protejăm, fără să recurgem la acte de discriminare împotriva persoanelor infectate HIV. Ei au dreptul la confidenţialitate, la îngrijiri medicale – având obligaţia morală de a fi responsabili săn nu transmită mai departe infecţia.

În România, numărul cazurilor cumulative înregistrate în 1985-2012 cu HIV / SIDA a fost de 17.819, numărul pacienţilor în viaţă fiind de 11.189. Vă atragem atenţia că din cauza lipsei semnelor de boală la început, aceste date reprezintă numai cazurile depistate, diagnosticate, care constituie doar o parte din numărul real al pacienţilor infectaţi. Mai sunt multe persoane seropozitive nedescoperite care însă răspândesc virusul.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 29, 2013. Filed under Sănătate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.