A apărut ultimul număr din acest an al revistei “Eroii Neamului”, dedicat Zilei Naționale a României

A apărut în condiții grafice excelente, la Tipografia Tipo Leș din Satu Mare, nr. 4 al revistei de cultură și educație patriotică “Eroii Neamului”, redactor coordonator col. (r) Voicu Șichet. Acest ultim număr este dedicat sărbătorii Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

DSCN0869La înfăptuirea acestui măreț eveniment și-au adus contribuția și sătmărenii, care au fost reprezentanți la Marea Adunare de la Alba Iulia de 81 delegați, preoți, avocați, învățători și țărani. La 27 noiembrie (s.n.) la Satu Mare s-a constituit Consiliul Național Cercual Român. "Această zi este una dintre cele mai mărețe ale istoriei sătmărene care va rămâne o zi în care românii sătmăreni au hotărât că a venit timpul să schimbe istoria, să schimbe o mie de ani de asuprire și să-și asume propriul destin istoric”. (Dr.Dorel Coica-primar al municipiului Satu Mare p.1)

Din cuprinsul revistei aflăm noi relatări ale col.(r) Voicu Șichet despre jurnalul cimitirelor și monumentelor eroilor de pe teritoriul județului Satu Mare. La rândul său col.(r) Mircea Blideran evocă personalitatea demnă de respect și de apreciere a celui care a fost colonelul (r) Gheorghe Mădăras, fost Șef de stat Major al Apărării Antiaeriene a municipiului Satu Mare, mai târziu locțiitor cu probleme tehnice la Satul Major al Apărării Civile Satu Mare.

Pr. dr. Cristian Boloș continuă seria articolelor închinate modelelor creștine de eroism, abordând “Consecințele instaurării regimului comunist asupra Bisericii Ortodoxe Române”, când sute de preoți ortodocși au fost arestați, anchetați și aruncați în închisori. Profesorul și colonelul (r) Sorin-Iulian Floruț, aduce în fața cititorilor documentul fundamental care stă la baza Marii Uniri, Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, care exprimă clar hotărârea majorității locuitorilor Transilvaniei de a se uni cu România. Tot legat de Marea Unire, amintim articolele dr. Daniela Bălu: “Vasile Lucaciu – Pe drumul spre Marea Unire”, dr. Aurel V. David: “A patra dimensiune etno-spirituală a lui Eminescu: Înainte-Mergător pe calea făuririi României Mari", apoi articolul prof. dr. Ioan Viman, “Integrarea ținuturilor sătmărene în statul național unitar. Instaurarea administrației românești”.

Dr. Felicia Grigorescu ne prezintă informații inedite despre "Sărbătorirea Zilei de 1 Decembrie la Satu Mare în perioada interbelică”. Profesorul Carol C. Koka scrie despre prezența generalului francez Henri Mathias Berthelot la Carei, care cu toate greutățile vremii, la sfârșitul lunii decembrie 1918, a făcut o scurtă vizită la Carei, de altfel și la Satu Mare, pentru a se informa și a-i îmbărbăta pe românii sătmăreni. Dr. Viorel Câmpian ne prezintă o serie de documente inedite despre anul 1918 în comuna Bârsău. Nu lipsesc nici articolele care tratează Unirea Bucovinei și a Basarabiei cu România, semnate de ing. Mircea Pîrlea și ing. ec. Cristian Mareș.

Conf. univ, dr. Ion Cârja, abordează în ciclul "Între istoriografie și politică”, receptarea eroului nostru național Avram Iancu după 1989, care este pentru românii ardeleni “simbolul cu cea mai pronunțată aderență la nivelul sensibilității colective”.

Din bogatul conținut al revistei mai amintim articolele: ”Antonescu – pro și contra, de prof. Ioan Cearnău, "Amintiri de pe front" realizate de lt. col. (r) Mihai Baciu și col. (r) Voicu Șichet, "Români și unguri", de prof. Traian Rus, "Schiță de portret asupra originii nobiliare românești a lui Bartolomeu Dragfi", de Ștefan și Rodica Berci.

Din articolul profesorului Marius Horșia aflăm contribuția Societății pentru crearea unui fond de teatru român la emanciparea culturală și politică a românilor sătmăreni. Ing. Vasile Pop îl prezintă pe protopopul Demetriu Coroianu, membru pe viață al Astrei și președinte al Despărțământului Tășnad, iar profesorul Ioan Belean, într-un amplu articol prezintă localitatea Sanislău pe coordonatele luptei pentru emanciparea națională și unitate statală. Educația patriotică prin teatru școlae este un subiect tratat de prof. Nicoleta Câmpian.

“În viața spirituală a unor colectivități, a unui popor, apar oameni predestinați, oameni de seamă lăsați de Dumnezeu să facă lucruri bune pentru semenii lor” – scrie procurorul Ioan Bâtea. Printre acești oameni de seamă se numără și generalul Gheorghe Petrescu, ajuns prefect al județului Sălaj.

Col.(r) Petru Prodan continuă serialul istoric de dicat marelui voievod Ștefan cel Mare, abordând bătălia din Codrii Cosminului din 25-26 octombrie 1597.

Pe ing. Mircea Pîrlea, în articolul "Geopolitica din centrul Europei îl preocupă cazul dramatic al Poloniei, revoltele anticomuniste din anii 1956, 1970, 1980 și evenimentul dramatic petrecut cu avionul prezidenția polonez la Smilensk.

Prin bogăția conținutului ei și mesajul profund patriotic pe care-l transmite, revista "Eroii Neamului” s-a impus de multă vreme ca cea mai bună publicație de educație patriotică din județul Satu Mare.

 

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 30, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.