Un tânăr a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fure bani dintr-un bancomat din Carei

Un tânăr de 20 ani a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Acesta intenţiona să sustragă bani dintr-un ATM situat pe raza municipiului Carei prin montarea unei plăci metalice prevăzută cu bandă adezivă.

cxyteaojcc0aw83gshag9brp7ettkmd8Tânărul în cauză a fost surprins la data de 24.12.2013, ora 15,50 de o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Carei în apropierea unui bancomat. Speriat, acesta a încercat să fugă şi a aruncat din buzunar banda metalică prevăzută cu bandă adezivă. Ulterior, a fost prins şi identificat, stabilindu-se faptul că în urmă cu 10 zile, folosind aceeaşi metodă, Cristi  B., de 20 ani, din comuna Moftin, a încercat să sustragă bani dintr-un bancomat de pe raza municipiului Carei, faptă rămasă cu autor neidentificat.

Tânărul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei şi Judecătoriei Carei cu propunere de arestare preventivă, însă propunerea nu a fost însuşită, urmând ca cercetările să fie continuate cu autorul în stare de libertate.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 26, 2013. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.