La Carei s-a deschis expoziția celui de-al 15-lea Simpozion de artă contemporană D. Fleiss East West Artist

Joi, 9 ianuarie 2014 de la ora 17.30 în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei a avut loc vernisajul expoziției celui de-al-15-lea Simpozion de artă contemporană D. Fleiss East West Artist.
 
În urma taberei internaționale de artă care s-a desfășurat la Bobald, timp de o săptămână, cei douăzeci și șase de artiști implicați și-au prezentat creațiile într-o inedită expoziție.
Evenimentul a fost deschis de Dragoș Georgescu, membru al Foto Club „Vasile Vénig Lászlo” din Carei, după care au mai luat cuvântul Liviu Marta, directorul Muzeului Județean Satu Mare, Dorothea Fleiss, președinta D. Fleiss East West Artist, care a prezentat detalii despre artiștii care au expus și Tiberiu Alexa, director al Muzeului de Artă Baia Mare.
 
La final, cei prezenți s-au delectat cu recitalul de pian susținut de Corina Savian, profesoară la Liceul de Artă „Aurel Popp” Satu Mare. În program: Debussy – Clair de Lune, Chopin – Nocturna opus 72 nr.2, Liszt – Sonetto 104 del Petrarca.
Expoziția reunește picturi și fotografii realizate de artiști din zece țări de pe patru continente. Printre expozanți regăsim și doi studenți. Artiștii care au expus sunt:
 
Ellie (ABA) Schimelman, USA/Ghana
Marilena Preda Sânc, România
Viora Bara, România
Mirela Trăistaru, România
Andrei Budescu, România
Corina Savian, România
Malik Bulut, Turcia
Umesh Shrestha, Nepal
CAO Tai, Inner Mongolia
Vasile Tolan, România
Andreia Ioana Cismașiu, România
Dorel Topan, România
Sie Kasahara, Japonia
Engin Umer, Turcia
Miklos Klotz, Ungaria
Carmen Vasile, România
Agneta Labancz Cismașiu, România
Antony White, Franța
Lang Eszter, Ungaria
Burhan Yilmaz, Turcia
Susan Paszkiewicz, USA
Virginia Pișcorean, România
Daniela Poggipollini, Italia
Rainer Máté, Ungaria
 
Studenți:
István Bába, România
Bernard Naghi, România
 
Evenimentul a fost organizat de D. Fleiss East West Artist, cu sprijinul Fundaţiei Centrul de Promovare a Tusimului Cultural "Grof Károlyi" şi al Direcţiei de Cultură şi Sport a municipiului Carei. Expoziția poate fi vizionată între 9 – 12 ianuarie 2014, conform programului Muzeului Municipal Carei.
 
DSC_1973r
DSC_1996r(1)
DSC_1996r
DSC_4321r

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 10, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.