O primă ediţie de succes a Concursului judeţean de recitare şi interpretare ””Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu…”

Filarmonica de Stat “"Dinu Lipatti"” din Satu Mare a găzduit, luni 13 ianuarie 2014, prima ediţie a Concursului judeţean de recitare şi interpretare ””Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu…", în organizarea Inspectoratului Scolar Judeţean Satu Mare. Concursul a fost structurat pe două secţiuni: „Ipostaze lirice” și „Ipostaze muzicale”. S-au inscris în competiţie elevi de la cele mai prestigioase colegii naţionale şi licee, care au impresionat juriul prin recitări pline de emoţie şi transpuneri în vremurile din perioada marelui poet Mihai Eminescu. Momentele artistice au fost susţinute de Bogdan Bratiş, elev al Colegiului Naţional "“Doamna Stanca"” şi Hermina Hotca, elevă la Liceul de Art㠓"Aurel Pop”".

Au fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, viceprimarul Marcela Papici, inspectorul şcolar general, Mariana Roman, din partea Consiliului Judeţean, directorul de cabinet, Claudiu Sulea. Juriul, condus de prof. univ. dr. George Achim, a fost format din conf. univ. dr. Mircea Fărcaș, Sorin Oros, director al Teatrului de Nord Satu Mare, Nicu Sever Miclăuș, profesor de muzică la Palatul Copiilor Satu Mare, Lacrima Teocan, director al Bibliotecii Județene Satu Mare, Nagy Orban, actor la Teatrul de Nord Satu Mare.

Elevi ai Liceului Teoretic din Carei s-au înscris la ambele categorii, fiind pregătiți de profesorii Rodica Pop, Alina Iacobuț, Liliana Sorian, Dana Pop, Magdalena Pakai și Vlad Pașca. La secțiunea recitări au participat elevii: Patricia Borbely, Roxana Mihaly, Alexandra Onețiu, Claudian Șiman, Sergiu Fogaș, Dan Coșarcă. Au intrat în competiție cu interpretări muzicale pe versuri de Eminescu elevii: Bianca Ostatea, Larisa Latiș, Andrada Spanci, Virgil Sava, Levente Copos și Robert Bodor. Elevii careieni au reuşit şi de această dată să impresioneze juriul prin prestaţia lor care le aduce de fiecare dată o poziţionare pe una din treptele podiumului de la orice competiţie. Să nu uităm că marile premii de la Recitatio sunt ale tinerilor de la Teoreticul careian. Astfel, au obţinut menţiune Alexandra Onețiu și Sergiu Fogaș din clasa a XI-a. Roxana Mihaly și Claudian Șiman s-au clasat pe locul III iar pe locul II s-au clasat Bianca Ostatea, Larisa Latiș, Andrada Spanci, Virgil Sava, Levente Copos și Robert Bodor, la secțiunea „Ipostaze muzicale”. Premiul din partea preşedintelui juriului a fost acordat Patriciei Borbely, din clasa a IX-a, la secțiunea „Ipostaze lirice".

Rezultatele Concursului județean “Darul ce ni s-a facut prin Eminescu…”:

Secțiunea "Ipostaze lirice":

Premiul I – Biro Anda – Colegiul Naţional "Doamna Stanca", Fedorca Horea – Colegiul Economic "Gheorghe Dragoş"

Premiul II – Haidu Henrietta – Colegiul Naţional "Kőlcsey Ferenc", Coza Dan – Colegiul Naţional "Mihai Eminescu"

Premiul III – Șiman Claudian – Liceul Teoretic Carei, Mihali Roxana – Liceul Teoretic Carei

Premiul special al juriului – Ținca Gabriela – Colegiul Economic "Gheorghe Dragoş", Bărbuș Denisa – Colegiul Naţional "Ioan Slavici"

Mențiuni – Ahmed Iosif – Colegiul Naţional "Ioan Slavici", Fogaș Sergiu – Liceul Teoretic Carei, Onețiu Alexandra – Liceul Teoretic Carei

Secțiunea "Ipostaze muzicale":

Premiul I –  Kincses Mark – Liceul de Artă "Aurel Popp", Barbul Andra – Liceul de Artă "Aurel Popp"

Premiul II – Iepure Iulia – Colegiul Naţional "Doamna Stanca", Grupul vocal al Liceului Teoretic Carei

Premiul III – Szilagyi Ingrid – Colegiul Naţional "Doamna Stanca", Florian Mara – Liceul de Artă "Aurel Popp"

Mențiuni – Gherman Patricia – Colegiul Naţional "Ioan Slavici", Fernea Tincuța – Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Alesuțan Codruța – Colegiul Naţional "Mihai Eminescu, Grup Folk Gala – Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Tyukodi Rebeka – Colegiul Economic "Gheorghe Dragoş".

DSCN1064

DSCN1076

DSCN1079

DSCN1069

DSCN1075

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 14, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.