APM Satu Mare lansează pentru acest an o nouă campanie de plantare de puieți pe raza județului

Ținând cont de faptul că Luna Pădurii este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a tinerilor şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor precum și a reușitei campanii de plantare din anul 2013 când s-au plantat peste 30.000 de puieți, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, Direcția Silvică Satu Mare, lansează pentru anul 2014 o nouă campanie de plantare de puieți pe fostele amplasamente ale depozitelor de deșeuri din mediul rural de pe raza județului Satu Mare.

mareaplantareÎn urma centralizării suprafețelor fostelor amplasamente ale depozitelor de deșeuri din mediul rural care au fost închise în 2009, s-a identificat o suprafață de aproximativ 65 de hectare de teren care ar putea fi plantate cu diverse specii de puieți în funcție de modul de compactare și acoperire a acestor amplasamente la ora actuală.

Modul de desfășurare a campaniei a fost prezentat de Elisabeta Bekessy, director APM Satu Mare în cadrul ședinței organizate de Consiliul Județean Satu Mare la care au participat toate autoritățile publice locale de pe raza județului Satu Mare. Toți cei prezenți și-au manifestat dorința de implicare, aducându-și astfel și ei aportul la creşterea suprafeţelor plantate cu arbori, atât în intravilanul cât şi în extravilanul localităţilor, precum și la valorificarea unor terenuri degradate de pe raza comunelor din județul Satu Mare.

Campania se va materializa prin următoarele activități:

–  o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Ocoalelor Silvice arondate comunelor și ai primăriilor comunelor aflate în situație vor face verificare în teren și vor stabil gradul de acoperire cu pământ a amplasamentelor și ce suprafață este favorabilă pentru plantare, precum și speciile care s-ar preta și numărul de puieți necesari;

– centralizarea verificărilor în teren și identificarea suprafeței pe care se vor face plantările, numărul și speciile de puieți necesari care vor fi achiziționați de Consiliul Județean Satu Mare  și apoi distribuiți prin Ocoalele Silvice arondate primăriilor care se vor implica în campanie;

– fiecare autoritate publică locală implicată va solicita în timp util Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, actul de reglementare necesar începerii lucrărilor de împădurire;

– plantarea de puieți se va face în perioada februarie – aprilie 2014, în funcție de condițiile meteorologice, după un calendar bine stabilit la momentul respectiv. La acțiunea de plantare se vor implica atât reprezentanți ai organizatorilor, instituțiile de învățământ cât și voluntari ai comunității din comunele implicate în campania de plantare 2014.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 14, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.