Ioniță Scipione Bădescu – un prieten de nădejde al lui Mihai Eminescu

Un exemplu clasic al scriitorului lipsit de mijloace materiale ni-l oferă Ioniță Scipione Bădescu, bun prieten cu Mihai Eminescu. El s-a născut în 15 mai 1847 la Răstolț în județul Sălaj. Tatăl său a fost protopopul Ion Bădescu. Știm că a rămas orfan de timpuriu, fapt ce l-a marcat tot restul vieții. Școala primară a urmat-o în satul natal, iar liceul la Beiuș și Oradea. Studiile universitare le-a început la Budapesta, apoi le-a continuat la București și Iași. Primele sale încercări literare datează din anii de școală. Ca Eminescu, a debutat în revista "Familia” a lui Iosif Vulcan, în anul 1866. Aici a publicat poeziile: "Adio către Ardeal”, urmată de "Sigiliul negru”, "Un suspin în zori”, și "Trei buchete”.

200px-Ionita_Scipione_Badescu_-_Foto01-horzDupă unele informații, l-a cunoscut pe Mihai Eminescu pe când amândoi activau la Societatea "Orientul”, unde au primit sarcina să se ocupe cu culegerea de folclor dincoace de Carpați. Între cei doi s-a legat o strânsă prietenie care a durat tot restul vieții. (Veronica Petrean, în I.D.E.I. Implicare, Documentare, Educație, revista Bibliotecii Județene Sălaj). În anul 1867 Ioniță Scipione Bădescu a devenit membru al Junimii, unde a activat cu mult succes. Doi ani mai târziu, s-a stabilit la București unde a studiat literatura și filosofia. Colaborează intens la "Românul” "Trompeta Carpaților”, "Albina”, (care apărea la Budapesta), "Curierul de Iași” etc. Tot în această perioadă, devine redactor la "Timpul” alături de Eminescu și Caragiale. Despre perioada când au lucrat împreună la acest ziar, Caragiale își aduce aminte mai târziu, numindu-l pe Bădescu "vechiul meu dascăl în publicistică… Celebrul trio Eminescu-Bădescu-Caragiale, când gândeam și scriam, și râdeam, așa de mult…” (Curierul Român”, nr. din 18 februarie, 1899).

În 1870 Bădescu s-a stabilit la Iași. Aici și-a luat licența în litere și filosofie. Până să plece la Viena, în 1874, colaborează la "Curierul de Iași”și "Noul curier român”. La Viena stă până în 1878 când revine în țară. Mai mulți autori îl numesc pe Bădescu "Om de școală”, deoarece meritele lui didactice l-au determinat pe ministrul de resort să-l numească director al Școlii normale din Galați, apoi revizor școlar pentru județele Neamț, Botoșani și Dorohoi. Anul 1886 îl găsește în fruntea ziarului "Curierul Român”, ziar fondat de el. Este momentul când își petrece serile în tovărășia lui Mihai Eminescu și încearcă să-l ajute. Poetul național domicilia atunci la sora sa Henrieta care-l îngrijea. Bădescu s-a implicat în campania de ajutorare a lui Eminescu. A încercat să determine guvernul să-i acorde o pensie. Multe articole scrise în această perioadă de Bădescu erau semnate Răstolțeanu, aluzie la localitatea lui natală.(Ion Ivănescu, Ioniță Scipione Bădescu cărturar sălăjean, pe nedrept uitat).

După moartea lui Eminescu, Bădescu impresionat de tragedia acestuia, a evocat figura lui în articolul "O protestare”, apărută în "Curierul Român” din 29 iunie 1889. Bădescu a activat intens în direcția cinstirii memoriei lui Eminescu. Avea în plan elaborarea în treizeci de episoade ale aspectelor interesante din viața lui Eminescu. Din păcate acest proiect nu s-a realizat. La 11 septembrie 1890 s-a dezvelit, în urma unei subscripții publice, un bust al lui Eminescu la Botoșani. Atunci Bădescu a rostit o emoționantă cuvântare spunând printre altele: ”Înainte de a fi poetul întregii românimi, Eminescu este și va rămâne cel mai mare fiu al Botoșanilor”.

Ioniță Scipione Bădescu s-a aflat mereu în slujba idealului național. Impresionat de eroismul armatei române, în 1877, a scris trei poezii: Oda "Armatei Române”, “Martirilor independenței”, (publicată în "Amicul Familiei”din Gherla) și "Trompetele răsună”. Această din urmă poezie a fost pusă pe muzică de Gavril Muzicescu. Un aspect interesant este faptul că în turnul Palatului Administrativ din Vaslui funcționează un ceas. Aici s-a imprimat pe bandă magnetică melodia "Trompetele răsună”pe muzica lui Gavril Muzicescu). Trompetele răsună, un dor pe mulți îi poartă/ Să-și vadă iar moșia/  Unită, mare, mândră, / Trăiască România!

În timpul procesului memoradiștilor, Bădescu a luat atitudine în apărarea cauzei românești. A fost prezent la procesul de la Cluj, ca delegat al Ligii Culturale secția Botoșani și al propriului ziar, "Curierul Român”. A condamnat nedreptul proces. În ziarul său scria: ”Procesul de la Cluj este procesul întregului neam românesc, verdictul constituia cea mai brutală lovitură adusă sentimentului general de patriotism și solidaritate a românilor de pretutindeni”.(“Curierul Român”, din 24 mai, 1894). Pentru această atitudine ziarul lui Bădescu a fost interzis în Transilvania. Totuși, ziarul a pătruns în Transilvania sub alte titluri, ca expresie a solidarității românești.

Fiind suferind, Ioniță Scipione Bădescu dispare treptat din viața publică. În 1902 a revenit la Botoșani unde s-a stins din viață la 4 octombrie 1904. A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea.

Astăzi, Biblioteca Județeană din Zalău îi poartă numele, din anul 1957. Au existat unele controverse legate de dorința unora de a schimba numele patronului spiritual cu altul mai cunoscut în străinătate, dar ideea a fost abandonată în cele din urmă. (Tudoran Ana, Colegul lui Eminescu, Scipione Bădescu, epurat la Biblioteca Județeană Sălaj din motive de cumetrie între două bibliotecare, Ziariști Online, 26 februarie, 2011). Printre cei care s-au pronunțat în favoarea schimbării denumirii bibliotecii s-a numărat și deputatul PDL Andreea Paul, pe atunci consilier de stat. Unul dintre susținătorii lui Bădescu a fost omul de cultură Ion Ivănescu. Reproducem luarea de poziție a acestuia în favoarea păstrării vechiului nume: "Cum este posibil ca poetul și publicistul sălăjean, cu mari merite în activitatea literară și politică de la sfârșitl secolului al XIX–lea să fie desconsiderat? Cum este posibil ca cel care a scris "Trompetele răsună” și elogiile eroismului dorobanților de la '77 să fie umbrit și dat uitării? Cum este posibil ca sălăjeanului nostru I.S.Bădescu să i se anuleze meritele. Oare cui i-a venit în minte afurisirea poetului sălăjean, anulându-i și calitatea de membru al Societății Junimea din Iași?”.(Ion Ivănescu, "Graiul Sălajului” din 6 iulie 2010).

Prof. Carol C.Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 15, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.