Ziua Culturii Naționale, sărbătorită cu fast la bustul lui Mihai Eminescu

În prezența unui numeros public format din personalități ale vieții culturale sătmărene, miercuri 15 ianuarie la bustul poetului Mihai Eminescu din fața colegiului cu același nume, s-a desfășurat un emoționant moment omagial dedicat Luceafărului poeziei românești. Au participat membri ai Cenaclului Afirmarea, ai Asociației Veteranilor de Război, ai Asociației Refugiaților și Deportaților precum și ai Asociației Pensionarilor din județul Satu Mare.

DSC_0088

DSC_0071Au vorbit despre semnificația acestui eveniment Gheorghe Toduț, consilier la Direcția de Cultură și Patrimoniu al județului Satu Mare care cu această ocazie a lansat concursul pentru promovarea culturii naționale cu deviza "Sub raze de Luceafăr” cu două secțiuni, poezie și interpretare critică a operei eminesciene. Concursul este deschis tuturor creatorilor din județ, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor urmărindu-se originalitatea și noutatea interpretării critice a operei eminesciene. Vor fi acordate câte trei premii pentru cele două secțiuni. Textele selectate de juriu vor fi publicate în revistele Poesis și Hyperion (Botoșani). Lucrările pentru concurs, textul însoțit de CD vor fi depuse la președintele Cenaclului Afirmarea sau la sediul Direcției Județene pentru Cultură și patrimoniu Satu Mare până la 31 martie a.c. Festivitatea de premiere va avea loc la Satu Mare și Ipotești în cadrul evenimentului cultural național Zilele Culturale Poesis – 25 de ani.

De asemenea, au mai luat cuvântul: poetul Ioan Bala, directorul Colegiului Național "Mihai Eminescu” Ioan Pop, dr. Ioan Corneanu și directorul adjunct.al Bibliotecii Județene, Robert Laszlo. Au fost recitate poezii din lirica eminesciană și s-au interpretat cântece pe versurile lui Eminescu de către poetul Ioan Sălăjeanu și elevii: Ruba Sulvia, Coza Dan, Grupul folk "Gala”, Necșe Carina, Fernea Tincuța, Fanea Alexandra și alții.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 15, 2014. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.