Ponta: De ce să nu-i ajutăm pe cei cu rate la bănci? Fără solidaritate vom avea iar grave conflicte

Premierul Ponta a cerut patronatelor şi sindicatelor să fie alături de Guvern în a folosi beneficiile creşterii economice la "vindecarea din rănile sociale ale ultimilor ani" şi a argumentat prin restructurarea creditelor unor persoane, spunând că, fără solidaritate, vor apărea iar "grave conflicte".

529eea2795f9cfca5c000003El a arătat că Guvernul, patronatele şi sindicatele răspund egal de păstrarea trendului pozitiv de dezvoltare economică a ţării şi trebuie să nu producă "şocuri" care pot inversa acest mers, iar beneficiile creşterii economice trebuie folosite pentru a "vindeca rănile sociale ale trecutului".

Afirmaţiile prim-ministrului au fost făcute în cadrul conferinţei "Dialog social tripartit, prezent şi perspective", desfăşurate marţi, la Palatul Parlamentului.

"Fac un apel către toţi cei prezenţi, de a fi parteneri reali în această construcţie tripartită, Guvern, sindicate, patronate, în două direcţii. În primul rând, aceea de a păstra un trend pozitiv de dezvoltare economică (…) un trend economic pe care însă, într-o Europă şi o regiune extrem de turbulentă, putem să-l pierdem oricând sau să-l inversăm. Şi, aici, cred că responsabilitatea este egală, a patronatelor, a sindicatelor şi a Guvernului, în a păstra acest trend pozitiv şi în a nu veni cu şocuri care să inverseze acest trend pe care ni l-am dorit de foarte mulţi ani, de prin 2009 încoace îl tot aşteptăm", le-a spus Ponta participanţilor.

Toodată, şeful Executivului a adăugat o altă responsabilitate care, în opinia sa, le revine celor trei parteneri de dialog, şi anume crearea unei societăţi mai unite pentru a evita ajungerea la conflicte grave.

"Al doilea proiect esenţial la care sunteţi în egală măsură parteneri şi responsabili, alături de Guvern, este cum facem să folosim beneficiile creşterii economice pentru a vindeca din rănile sociale ale ultimilor ani. Dacă mergem în continuare pe ideea unei societăţi în care fiecare se descurcă singur şi ce se întâmplă în rest nu contează, aşa cum am văzut şi aseară, să nu-i ajutăm pe cei care au rate la bănci… De ce să nu-i ajutăm? Îi ajutăm şi pe cei care au rate, aşa cum îi ajutăm şi pe cei care au profit, pentru că ţinem 16% cota unică, aşa cum încercăm să ajutăm fiecare parte a acestei societăţi, pentru că altfel, dacă nu suntem o societate mai solidară, vom ajunge din nou la gravele conflicte pe care România le-a trăit în 2011, 2012", a atenţionat Ponta.

Luni seara, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), premierul Ponta a confirmat informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind programul de stimulare a consumului pregătit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.

Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 5, 2014. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.