Preşedintele turc a promulgat legea care vizează controlul asupra Internetului

Preşedintele turc, Abdullah Gül, a anunţat, marţi seară, că a promulgat controversata lege privind controlul asupra Internetului, considerată drept "liberticidă" de opoziţie şi de numeroase ONG-uri pentru apărarea libertăţii de exprimare.

abdullah-gulAbdullah Gül a explicat pe contul său de Twitter că a luat această decizie după ce Guvernul i-a oferit asigurări că va prezenta amendamente la textul legii asupra mai multor puncte faţă de care are rezerve.

"Eram conştient de problemele (puse de această lege) în două puncte esenţiale (…). Aceste preocupări vor fi luate în considerare în lege", a declarat şeful de stat turc.

Potrivit presei din Turcia, Guvernul premierului Recep Tayyip Erdogan a propus marţi seară partidelor reprezentate în Parlament să efectueze amendamente la punctul cel mai criticat, şi anume cel care permitea autorităţii guvernamentale de telecomunicaţii (TIB) să blocheze fără decizia justiţiei site-uri care aduc atingere "vieţii private" sau publică un conţinut considerat "discriminatoriu sau ofensator".

Amendamentul propus cere TIB să comunice decizia de blocare unui tribunal, care va avea la dispoziţie un termen de 24 de ore să se pronunţe, altfel urmând să intre în vigoare în mod automat.

Proiectul de lege iniţial, adoptat la 5 februarie în condiţiile în care Guvernul Erdogan este zguduit de la mijlocul lunii decembrie de un scandal de corupţie fără precedent, a provocat proteste din partea opoziţiei şi a unor ONG-uri pentru apărarea libertăţii de exprimare, care au criticat controlul ce va fi impus asupra Internetului.

De asemenea, această lege a stârnit îngrijorări în mai multe capitale străine, în special la Bruxelles şi la Washington.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 19, 2014. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.