În majoritatea unităţilor de învăţământ din judeţul Satu Mare este asigurată paza şi protecţia elevilor pe timpul cursurilor

În cursul zilei de miercuri, 19 februarie 2014, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, a convocat o şedinţă cu caracter informal privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar în semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014. La şedinţă au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret.

DSCN4583Din consideraţiile generale ale informării rezultă că în judeţul nostru figurează 315 unităţi de învăţământ preuniversitar care găzduiesc zilnic un număr total de 59.867 elevi şi preşcolari.

De menţionat că în majoritatea covărşitoare a unităţilor de învăţământ este asigurată paza, fie prin mijloace tehnice de supraveghere, fie prin paznici angajaţi în acest sens.

Ca excepţie s-a subliniat una dintre clădirile şcolilor generale din comuna Viile Satu Mare care nu are împrejmuire. Cu toate acestea, în perioada de referinţă s-au înregistrat 13 infracţiuni, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului şcolar trecut. Obiectul infracţiunilor l-a constituit în principal sustrageri de telefoane mobile, iar în două cazuri, distrugere de bunuri şi lovire.

Urmare a intervenţiilor organelor de poliţie, din cele 13 infracţiuni, în şapte cazuri autorii au fost identificaţi, iar în celelalte, activităţile de identificare continuă.

Printre principalele cauze care au condus la săvârşirea acestor fapte au fost identificate lipsa pazei sub orice formă, lipsa de operativitate în sesizarea evenimentului de către cadrele didactice, neluarea unor măsuri minime de securitate a bunurilor elevilor etc.

Pentru creşterea siguranţei în unităţile şcolare, factorii responsabili în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi-au propus să pună accent pe mijloacele de pază, în special video, a unităţilor de învăţământ, monitorizarea incidentelor comise în incinta şi zona adiacentă printr-o relaţionare permanentă cu unităţile de învăţământ, organizarea periodică de acţiuni punctuale pentru descurajarea activităţilor infracţionale şi, nu în ultimul rând, mediatizarea măsurilor preventive intreprinse pentru descurajarea elementelor infractoare.

Prefectul judeţului Satu Mare a dispus ca primarul comunei Viile Satu Mare să informeze despre cauzele care au condus la nerezolvarea împrejmuirii clădirii cu destinaţie de şcoală menţionată şi luarea unor măsuri de urgenţă în vederea realizării gardului de împrejmuire.

Ţinând cont de evenimentele săvârşite în primul semestru al anului şcolar, prefectul Eugeniu Avram a cerut exigenţă maximă din partea tuturor factorilor, inclusiv a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, pentru îmbunătăţirea climatului şi creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

Cu acest prilej, prezent fiind la întâlnire şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, prefectul a supus atenţiei celor prezenţi posibilitatea folosirii incintelor unităţilor de învăţământ pentru practicarea în mod organizat a sportului de masă. Cei prezenţi au fost unanim de acord cu iniţiativa propusă, stabilindu-se în acelaşi timp să se facă un material informativ către primarul Municipiului Satu Mare, domnul Dorel Coica, în special şi nu numai, în vederea iniţierii în condiţiile legii a unei hotărâri de consiliu prin care se vor stabili condiţiile concrete de folosire a incintei şcolilor unde există condiţii create pentru practicarea în condiţii organizate a sportului de masă.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 19, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.