Emoţie în Spania, după zece ani de la atentatele de la 11 martie 2004

Spania îşi aminteşte cu emoţie, marţi, cele mai sângeroase atentate din istoria sa, comise în urmă cu exact zece ani, pe 11 martie, la ora locală 7.40, când zece bombe au explodat la bordul a patru trenuri aglomerate, în drum către Gara Atocha din Madrid, omorând 191 de persoane.

11_03_madrid_atentat_19407500Exploziile la bordul trenurilor care veneau dinspre Gara Alcala de Henares, o suburbie din estul Madridului, au avut loc la o oră de vârf, aproape simultan, în staţiile Santa Eugenia şi El Pozo, a treia la intrarea în Gara Atocha, iar a patra în această gară.

În toată Spania şocul a fost imens. Peste 11 milioane de persoane, un spaniol din patru, ieşeau în stradă, a doua zi, manifestând împotriva terorismului.

După zece ani, spaniolii şi-au amintit de această zi cu emoţie. Printre ei s-au aflat câteva sute de victime – atentatele s-au soldat cu aproape 1.900 de răniţi -, unele traumatizate în continuare.

O mesă a avut loc marţi dimineaţa la Catedrala Almudena de la Madrid, prezidată de către regele Juan Carlos şi membrii familiei regale, urmată de ceremonii de comemorare organizate de către asociaţii ale victimelor, inclusiv una la Memorialul de la Atocha, în faţa gării-martir.

ATENTATE-MADRID-2004-ROMANI-SUPRAVIETUITORI-DECORATI-SPANIACeremoniile au început încă de luni seara, la Opera din Madrid, unde 365 de victime au fost decorate.

"Prin acest omagiu vrem să adresăm un mesaj spaniolilor şi întregii lumi: victimele cruzimii şi ororii teroriste trebuie să rămână pentru totdeauna în memoria noastră", a declarat ministrul de Interne Jorge Fernandez Diaz pe scena Teatro Real.

"Mă simţeam mai bine, dar acest lucru m-a mişcat", a declarat Jesus Olmos Guerrero, în vârstă de 58 de ani, care merge cu ajutorul unui baston. "Pe 11 martie m-au ucis şi am renăscut", a adăugat bărbatul, care s-a aflat în comă timp de o lună şi nu-şi mai aminteşte ziua atentatelor.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 11, 2014. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.