Noul ministru de Finanţe: Să vedem dacă putem creşte pensiile. Ponta: Se indexează sigur!

Noul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, a afirmat că trebuie să discute cu ministrul Muncii pentru a stabili dacă există spaţiu bugetar pentru ca pensiile să mai fie majorate şi anul viitor, premierul Victor Ponta intervenind însă şi precizând clar că pensiile vor fi indexate "cu siguranţă".

pens"Dacă doamna Plumb vrea să crească pensiile, o să avem o discuţie, să vedem în ce mod putem face acest lucru. Trebuie să discutăm dacă există spaţiu bugetar de a face aşa ceva, dar eu o susţin pe doamna Plumb şi măsurile sociale pe care le propune, dar cum am spus: în măsura în care există…", a spus noul ministru al Finanţelor, la Antena 3.

Premierul Victor Ponta, aflat în studio, a intervenit însă, precizând clar că pensiile vor fi majorate şi anul viitor.

"Da, se indexează pensiile, aşa cum le-am indexat şi în 2014, cu 3,75%. Avem în strategia fiscal-bugetară păstrarea indexării cu acea medie rată a inflaţiei şi creşterea salariului mediu brut. Deci, există planificat aplicarea legii, până la urmă, este legea care priveşte indexarea pensiilor. Pensiile se indexează cu siguranţă", a spus Ponta.

Noul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că doreşte să modifice Legea pensiilor şi că, în prezent, există o perspectivă de indexare a punctului de pensie cu 4% pentru 2015. Aceeaşi idee a fost prezentată şi la finele săptămânii trecute.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 11, 2014. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.