Reglementări speciale pentru arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a miriştilor

Primarul municipiului Satu Mare, dr. Coica Costel Dorel împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă anunţă:

miristi„Având în vedere că în ultima perioadă pe raza municipiului Satu Mare s-au produs multe arderi necontrolate respectiv incendii de vegetaţie uscată şi resturi vegetale pe suprafeţe mari care pun în primejdie viaţa şi gospodăriile cetăţenilor, atragem atenţia locuitorilor cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor pe timpul acţiunilor de ardere a miriştilor, gunoaielor, deşeurilor, a altor materiale combustibile, precum şi a vegetaţiei uscate:

  • arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
  • arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii;
  • arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a miriştilor se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă.

Conform prevederilor H.G.R. nr. 537/2007: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei, iar conform prevederilor O.G. nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea nr.265/2006 privind protecţia mediului: „miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă nu pot fi arse fără acceptul autorităţii de mediu. Vinovaţii vor fi sancţionaţi cu amenzi de la 3.000 la 6.000 lei, persoanele fizice, iar persoanele juridice, cu amenzi de la 25.000 la 50.000 lei”

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 21, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.