529 de susţinători ai fostului preşedinte islamist egiptean Mohamed Morsi au fost condamnaţi la moarte

Un tribunal egiptean a condamnat la moarte luni, în prima instanţă, 529 de susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit de armată pentru violenţe comise în cursul verii, au anunţat surse judiciare. Doar 153 dintre condamnaţi sunt deţinuţi, ceilalţi fiind fugari, au precizat aceste surse, adăugând că 17 acuzaţi au fost achitaţi.

Mohamed-Morsi_2257646bÎn total, 1.200 de persoane sunt judecate pentru violenţe care au avut loc la jumătatea lui august în guvernoratul Al-Minya, situat la aproximativ 250 de kilometri sud de Cairo, în cadrul celui mai important proces de la reprimarea susţinătorilor lui Morsi, lansat la începutul lui iulie, în urma destituirii singurul şef de stat ales vreodată în mod democratic în ţară. Alte 700 de persoane sunt citate să compară marţi, inclusiv o serie de cadre din cadrul mişcării Fraţii Musulmani, din care provine Morsi. Şi în acest lot, majoritatea acuzaţilor sunt fugari.

La fel ca cei condamnaţi luni, ei vor fi judecaţi pentru violenţe în provincia Al-Minya, pe 14 august, în timp ce poliţişti şi militari dispersau într-o baie de sânge mitinguri islamiste la Cairo. Între acuzaţi se află numeroşi lideri ai confreriei islamiste a lui Morsi, inclusiv liderul suprem Mohamed Badie, acuzaţi de violenţe care au cauzat moartea a doi poliţişti şi atacuri asupra unor bunuri publice şi private pe 14 august, în această provincie.

Este pentru prima dată când atât de multe persoane sunt judecate într-un singur caz, în contextul în care numeroase procese împotriva unor islamişti sunt deschise de la destituirea, pe 3 iulie, a lui Morsi. De la destutirea acestuia, noile autorităţi au lansat o reprimare implacabilă care s-a soldat cu cel puţin 1.400 de morţi, potrivit Amnesty International (AI), majoritatea pe 14 august, în contextul dispersării unor mişcări de ocupare pro-Morsi la Cairo. În plus, în decurs de opt luni, mii de islamişti au fost arestaţi şi sunt judecaţi, la fel ca liderii lor, care riscă pedeapsa cu moartea, inclusiv Morsi.

De opt luni, susţinătorii acestuia manifestează frecvent, cerând revenirea lui la putere. Reuniunile lor au degenerat adesea în confruntări cu forţele de securitate. Mişcarea Fraţii Musulmani a fost clasată drept grupare "teroristă" în decembrie de către autorităţi, în urma unui atentat care a fost revendicat ulterior de către o mişcare jihadistă fără legături cu confreria islamistă – care există de 85 de ani.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 24, 2014. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.