Delegație sătmăreană prezentă la Cluj la o întâlnire pe tema „Analiza privind finanţarea învăţământului preuniversitar de stat”

O delegaţie din partea Primăriei municipiului Satu Mare formată din viceprimarul Radu Roca, şef birou Finanţarea şi Administrarea Unităţilor de Învăţământ, Anca Marinescu, și preşedintele comisiei cultură din cadrul Consiliului Local Satu Mare, Pop Ioan a participat la Cluj la o întâlnire pe tema „Analiza privind finanţarea învăţământului preuniversitar de stat”.Tema este cuprinsă în cadrul proiectului implementat de către Ministerul Educaţiei Naţionale „O nouă cultură a descentralizării managementului educaţional la nivel naţional”.

DSCN3488Proiectul îşi stabileşte susţinerea activităţilor de gestionare a finanţării unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru salarizarea şi gestionarea personalului în contextul descentralizării sistemului educaţional prin transferul de responsabilităţi de la nivelul ministerului la nivel local.

Din partea Ministerului Educaţiei Naţionale au fost prezenţi dl Ghelmez George, director Resurse Umane şi Salarizare, dl Felea Gheorghe, consilier superior în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi Mihaela Dascălu consultant SIVECO România.

Evenimentul a fost organizat sub formă de dezbateri marcând următoarele teme:

– Finanţarea învăţământului preuniversitar, componentă a descentralizării

– Politici de finanţare a învăţământului preuniversitar la nivel UE,

– Finanţarea şi administrarea şcolii în sistem descentralizat în România

– Legislaţia finanţării învăţământului preuniversitar,

– Plusuri şi minusuri ale implementării standardelor de cost în finanţarea învăţământului

– Capacitarea administrative a unităţilor de învăţământ şi a administraţiilor publice locale – factor determinant al succesului implementării noului sistem de finanţare,

– Analiza cost – beneficiu a aplicării noului sistem de finanţare în ănvăţământul preuniversitar,

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 25, 2014. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.